Raportul recent al Curții Europene de Conturi conturează imaginea unui sistem românesc al deșeurilor în care legislația există, dar funcționează mai curând pe hârtie decât în practică. Problemele nu sunt izolate, ci țin de un șir lung de neconcordanțe, întârzieri și erori de design instituțional care fac ca regulile să nu producă efectele așteptate. Pe scurt, România are legi, dar nu are nici infrastructura, nici mecanismele de control care să le facă utile.
Una dintre marile slăbiciuni
La doi ani de la lansarea Sistemului de Garanție-Returnare, Zero Waste Romania recunoaște performanțele remarcabile ale programului – cu rate de colectare de peste 90% și aproape 7 miliarde de ambalaje returnate – dar atrage atenția asupra unei lipse fundamentale: absența totală a reutilizării din arhitectura sistemului.
„Cifrele de colectare demonstrează că românii răspund pozitiv când li se oferă infrastructura potrivită. Dar un SGR care se ocupă doar de reciclare și ignoră complet
RoFlex, un proiect-pilot național dedicat evaluării și îmbunătățirii sortării și reciclării ambalajelor flexibile provenite din deșeuri menajere, marchează un pas important pentru România în tranziția europeană către economia circulară.
Ambalajele flexibile asigură protecția și distribuția a aproximativ jumătate din alimentele consumate în Europa, precum și a bunurilor de uz casnic, produselor cosmetice, medicale și farmaceutice. Acestea mențin produsele proaspete, nutritive, sigure și
