Eco News

Solutii Durabile pentru un Mediu Curat și Verde

Reglementarea energiei electrice duce la deteriorarea mediului

„Potenţialul disponibil al resurselor de energie regenerabilă din România a fost identificat sau cuantificat printr-o serie de studii, dar nu se ştie cu certitudine dacă acest potenţial a luat în considerare şi restricţiile sau condiţionalităţile protecţiei mediului”, a declarat Ioan Ghergheş, preşedinte executiv al Asociaţiei Române de Mediu (ARM). Potrivit acestuia, la nivelul lui 2010, Autoritatea Naţională  de Reglementare în domeniul Energiei a emis avize de racordare pentru

Fonduri nerambursabile pentru mediu din partea statelor Norvegia, Islanda şi Liechtenstein

Prin aceste acorduri, România primeşte un sprijin financiar nerambursabil de 305,9 mil Euro pentru perioada 2009-2014, cu posibilitatea prelungirii pentru încă 2 ani. Aceşti bani vor fi alocaţi mai multor domenii, printre care şi cele legate de mediu şi protecţia mediului: CCS (captarea şi stocarea carbonului), inovare industrială nepoluantă, managementul şi protecţia mediului, schimbări climatice şi energie regenerabilă. „Acest moment reprezintă finalizarea unei prime părţi a unui proces

Panourile solare - soluţia eco pentru energie prezentată la Sofia

 

Cel mai longegiv eveniment dedicat energiei regenerabile din Europa de Sud-Est, „Energy Efficiency & Renewable Energy Congress”, a atras peste 550 de specialişti din Europa, Asia, Africa şi SUA, cât şi participarea a 412 companii din 33 de ţări, reuşind să devină o platformă eficientă pentru stabilirea de noi parteneriate între factorii de decizie guvernamentali şi locali, investitori, oameni de afaceri, reprezentanţi afiliaţi. Expozanţii şi-au prezentat serviciile şi produsele, în