S-a tras cortina peste o nouă serie de conferințe. Patru orașe, patru povești, sute de oameni care au vorbit — unii din convingere, alții din obligație — despre același lucru: cum transformăm economia circulară din teorie în practică.

Privind în urmă, îmi dau seama că dincolo de cifre, panouri și prezentări, adevărata valoare a acestor întâlniri nu stă în grafice, ci în privirile celor care au înțeles. În primarii care, după ce au întrebat „dar noi ce putem face concret?”, au rămas pe gânduri. În oamenii din industrie care au coborât pentru câteva ore din birouri, ca să asculte ce înseamnă terenul. În tinerii care au venit din curiozitate și au plecat cu o idee: că schimbarea nu e o lozincă, e un proces.

După fiecare eveniment, rămâne o liniște ciudată. O liniște bună, de atelier gol, unde s-a lucrat intens. Nu știi exact ce ai construit, dar știi că a meritat.
Aplauzele se sting, reflectoarele se opresc, dar undeva, în spatele scenei, rămâne un gând: a meritat?

Răspunsul, cred, e da. Pentru că am reușit să aducem împreună lumi care rareori se întâlnesc: administrații locale și investitori, bănci și ADI-uri, operatori și oameni din presă. Pentru câteva ore, am vorbit aceeași limbă.

„Economia circulară în practică” nu e doar o denumire de conferință. E un exercițiu de sinceritate colectivă.
Și, dincolo de orice concluzii, ceea ce rămâne după aplauze e simplu: dorința de a continua. Mai bine, mai aproape de oameni, mai realist.

Pentru că viitorul nu se construiește pe scenă, ci în liniștea de după.