♻️ Directiva europeană privind produsele din plastic de unică folosință (SUP) introduce un cadru comun pentru reducerea impactului asupra mediului al acestor produse, în special prin răspunderea extinsă a producătorului (EPR).

Un element esențial al aplicării directivei este obligația ca producătorii să suporte costurile de curățare a gunoaielor generate de produsele lor.

În 2025, Comisia Europeană a publicat un Ghid privind criteriile de calcul al costurilor de curățare, care stabilește reguli uniforme pentru toate statele membre.

Scopul este ca principiul „poluatorul plătește” să fie aplicat corect și transparent, prin mecanisme echitabile de alocare a costurilor între producători, autorități și operatori.

🧭 Rolurile actorilor implicați

1. Producătorii – companiile care introduc pe piață produse din plastic de unică folosință (ambalaje, pahare, filtre, etc.).
   • Ei finanțează costurile de curățare.
   • Contribuțiile lor sunt calculate pe baza cantităților puse pe piață și a proporției produselor care ajung ca deșeu aruncat.
2. Autoritățile publice – municipii, regiuni sau agenții de mediu care organizează și monitorizează activitățile de curățenie.
   • Colectează date privind volumele de gunoi și costurile reale.
   • Pot contracta operatori sau ONG-uri pentru execuția lucrărilor.
3. Operatorii de salubritate – entități care efectuează efectiv curățarea spațiilor publice (străzi, parcuri, ape, plaje).
   • Transmit costurile autorităților și contribuie la măsurarea volumelor colectate.
4. ONG-urile și voluntarii – pot participa la acțiuni de curățare doar dacă acestea sunt recunoscute oficial de autorități, pentru a fi incluse în calculul costurilor eligibile.

🔹 Scopul ghidului

Documentul oferă criterii comune pentru calculul și alocarea costurilor de curățare a deșeurilor provenite din produse din plastic de unică folosință (SUP), conform obligațiilor de răspundere extinsă a producătorului (EPR).

Statele membre trebuie să se asigure că producătorii acoperă costurile colectării, transportului și tratării gunoaielor rezultate din produsele SUP listate în anexele directivei.

🔹 Produsele vizate

Ghidul se aplică următoarelor categorii:

• recipiente pentru alimente,
• pachete și învelișuri,
• recipiente pentru băuturi,
• pahare pentru băuturi,
• pungi ușoare de transport din plastic,
• șervețele umede,
• baloane,
• produse din tutun cu filtre (inclusiv filtre vândute separat).

⚙️ Definiții și domeniu de aplicare

• Producător – orice entitate (producător, importator, vânzător) care introduce pentru prima dată pe piața unui stat membru produse SUP.
• Gunoi (litter) – deșeu post-consum aruncat intenționat sau din neglijență în aer, sol ori apă, inclusiv deșeuri colectate din rețele de ape pluviale sau canalizare.
• Autorități publice – instituții naționale, regionale sau locale responsabile de curățenie, sau entități care acționează în numele lor.

Voluntarii și inițiativele private nu intră în sfera costurilor EPR decât dacă acționează pe baza unui contract cu autoritățile.

🧹 Activități incluse în „curățarea gunoaielor”

Sunt acoperite doar activitățile realizate de autorități publice sau în numele acestora, precum:

• curățarea străzilor, parcurilor, plajelor, apelor interioare, infrastructurii rutiere;
• colectarea deșeurilor din rețelele de canalizare și din stațiile de epurare;
• activități de voluntariat autorizate și organizate oficial;
• curățarea obligatorie (de exemplu, muncă în folosul comunității).

Costurile nu includ:

• remedierea gropilor de gunoi ilegale,
• acțiuni pe proprietăți private,
• colectarea obișnuită a deșeurilor municipale din coșurile publice (acoperită de alte articole EPR).

💰 Principii generale de calcul al costurilor

Costurile trebuie:

1. Să fie eficiente din punct de vedere economic – fără dublare a costurilor deja acoperite prin alte scheme EPR.
2. Să fie transparente – autoritățile și producătorii trebuie informați clar despre metode și date.
3. Să fie proporționale – raportate la cantitatea de produse pe piață, la compoziția gunoaielor și la efortul efectiv de curățare.

Costurile includ: muncă, echipamente, transport, tratare, întreținerea infrastructurii, colectarea și analiza datelor.

Se recomandă actualizarea periodică (la 3–5 ani).

🧾 Metodologii pentru calcularea costurilor

1️⃣ Metode input-based

Bazate pe cantitățile de produse plasate pe piață și pe estimarea proporției care ajunge ca gunoi.

Avantaj: ușor de aplicat unde există date de piață;

Dezavantaj: nu reflectă diferențele locale (urban/rural, comportament de consum).

2️⃣ Metode output-based

Bazate pe analize directe ale compoziției gunoaielor colectate (număr, greutate, volum).

Necesită eșantionare reprezentativă, măsurători sezoniere și comparabilitate între regiuni.

⚖️ 

Alocarea costurilor între producători

Etapa 1 – Împărțirea costurilor între tipurile de produse SUP

Poate fi făcută:

• după greutate (relevant pentru tratare),
• după volum (relevant pentru transport),
• după număr de bucăți (relevant pentru curățare manuală).

Etapa 2 – Împărțirea între producătorii individuali

Costurile fiecărei categorii se distribuie între producători proporțional cu cota lor de piață (cantitatea introdusă pe piață).

Se aplică principiul „poluatorul plătește”, dar cu luarea în considerare a veniturilor obținute din reciclare sau reutilizare.

🚬 Caz special – Produsele din tutun cu filtre

Comisia reamintește obligațiile din Convenția-cadru a OMS pentru controlul tutunului (FCTC):

• statele UE trebuie să evite orice colaborare cu industria tutunului în implementarea EPR;
• industria nu poate primi incentive, recunoaștere publică sau parteneriate sub pretextul responsabilității corporative;
• costurile de curățare aferente mucurilor de țigară trebuie plătite integral de producătorii de tutun, fără posibilitatea de a se promova prin aceste contribuții.

🧩 Recomandări pentru statele membre

• Pot aplica sume fixe multianuale dacă lipsesc date detaliate, cu condiția respectării principiilor de eficiență și transparență.
• Trebuie să includă aceste politici în planurile de gestionare a deșeurilor și în strategiile marine și urbane.
• Trebuie să asigure accesul public la informații și mecanisme de contestare conform Convenției de la Aarhus.

🟢 Concluzie

Ghidul din 2025 operationalizează principiul „poluatorul plătește” pentru produsele din plastic de unică folosință, printr-un cadru comun de calcul al costurilor de curățare.

El consolidează transparența și responsabilitatea producătorilor și oferă statelor membre instrumente pentru implementarea uniformă a schemelor EPR în domeniul curățării gunoaielor, cu accent pe eficiență, proporționalitate și integrare în politicile naționale de mediu.