♻️De la modele de afaceri la ecosisteme
Trecerea de la economia liniară („extrage–produce–aruncă”) la economia circulară nu mai este o chestiune de voință individuală a unei companii.
Niciun actor nu poate atinge circularitatea de unul singur. În locul lanțurilor clasice de valoare, apar ecosisteme circulare — rețele de organizații, instituții și comunități care cooperează pentru a valorifica resursele, energia și informațiile într-un mod regenerativ.
Cercetarea condusă de Martin Geissdoerfer, Wisdom Kanda și Julian Kirchherr
Conceptualizing Circular Ecosystems: An Analysis of 45 Definitions” (Geissdoerfer, Kanda & Kirchherr, 2025), publicat în Business Strategy and the Environment, a analizat 45 de definiții ale conceptului, pentru a descifra cine sunt actorii implicați și cum interacționează aceștia într-un sistem circular coerent.
Ce este un ecosistem circular?
Autorii definesc ecosistemul circular drept:
„O comunitate eterogenă de actori în mare parte autonomi, conectați prin interacțiuni și interdependențe complexe, care creează împreună valoare circulară prin schimbul de materiale, cunoștințe și resurse economice, guvernate de roluri și mecanisme dinamice de coordonare.”
Pe scurt, un ecosistem circular nu este o întreprindere unică, ci un sistem viu, format din organizații diferite care colaborează pentru un scop comun: menținerea resurselor în circuitul economic.
🌍 Cine sunt stakeholderii ecosistemelor circulare?
Cercetarea identifică o varietate de actori-cheie, cu roluri și niveluri de influență diferite.
Ei pot fi grupați în cinci mari categorii:
1. Producători și furnizori
Actorii „clasici” din lanțul valoric — companii care fabrică produse, furnizori de materii prime, operatori logistici sau prestatori de servicii.
În ecosistemul circular, aceștia nu mai sunt doar „furnizori” sau „clienți”, ci co-creatori de valoare, responsabili pentru designul regenerativ, trasabilitatea materialelor și partajarea datelor de reciclare.
2. Instituții publice și reglementatori
Guvernele, ministerele, agențiile de mediu și autoritățile locale devin facilitatori ai guvernanței ecosistemului.
Rolul lor nu se limitează la impunerea de reglementări (cum este legislația privind răspunderea extinsă a producătorului – EPR), ci și la coordonarea între sectoare, stabilirea unor obiective comune și monitorizarea fluxurilor de materiale.
3. Centre de cunoaștere și inovare
Universitățile, institutele de cercetare și centrele de competență joacă rolul de producători de cunoaștere.
Ei contribuie la experimentarea de noi tehnologii, dezvoltarea de indicatori de circularitate și la crearea de platforme de învățare între actori (de exemplu, parteneriate industrie–academie pentru inovații în ambalaje).
4. Consumatori și societate civilă
Cetățenii, ONG-urile și organizațiile civice reprezintă consumatorii–prosumatori ai economiei circulare.
Prin comportamente de consum responsabile, reutilizare sau participare în inițiative locale (reparații, colectare, compostare), aceștia influențează cererea de produse sustenabile și legitimează transformarea economică.
5. Orchestratorii și intermediarii
Aceștia sunt actori care nu produc direct valoare materială, ci coordonează interacțiunile dintre ceilalți: asociații industriale, platforme digitale, consorții EPR (cum este Fost PLUS în Belgia sau CONAI în Italia).
Orchestratorii facilitează alinierea intereselor, împart riscurile și creează reguli comune pentru colaborare, măsurând performanța întregului sistem.
🔄 Relațiile dintre actori: interdependență și co-evoluție
În ecosistemele circulare, interdependența este esențială.
Un producător depinde de datele oferite de reciclatori, un inovator are nevoie de acces la fluxurile de deșeuri, iar autoritățile publice trebuie să regleze aceste schimburi fără a inhiba inovația.
Această co-evoluție — concept preluat din biologie — descrie cum actorii se adaptează reciproc, învățând unii de la alții și construind valoare sinergică, adică mai mult decât suma contribuțiilor individuale.
🧩 De ce contează pentru tranziția circulară
Prin înțelegerea rolurilor stakeholderilor, companiile și autoritățile pot:
- identifica golurile de coordonare din sistem (unde lipsesc verigi sau roluri),
- evita duplicarea inițiativelor,
- și proiecta modele de guvernanță partajată, bazate pe transparență și încredere.
Ecosistemul circular nu mai este doar o metaforă, ci un instrument strategic pentru guvernarea tranziției ecologice la scară națională și europeană.
🧠 Concluzie
Studiul lui Geissdoerfer, Kanda și Kirchherr clarifică o idee esențială:
economia circulară nu se construiește în laboratoare sau în fabrici izolate, ci în ecosisteme, acolo unde actori diverși își coordonează resursele, cunoștințele și valorile comune. În loc de o competiție pentru materii prime, viitorul economiei circulare aparține colaborării sistemice — iar cheia acestei colaborări stă în înțelegerea și activarea tuturor stakeholderilor din ecosistem.