Care sunt cele mai importante realizări recente ale Comisiei în ceea ce priveşte echilibrul ecologic?
Ca preşedinte al acestei Comisii, aflat la jumătatea mandatului am satisfacţia transformării ei într-una din cele mai eficiente comisii din Camera Deputaţilor. Vorbim despre o comisie care se ocupă de domenii importante şi care are o agendă foarte încărcată. Cu toate acestea am reuşit să ne aducem cu rapiditate rapoartele în dezbaterea colegilor din Plenul Camerei. Acesta este meritul tuturor membrilor Comisiei pentru administraţie publică, amenajare teritorială şi echilibru ecologic.
În ceea ce priveşte echilibrul ecologic, de asemenea am avut o agendă încărcată, cu proiecte extrem de importante: - Legea pentru aprobarea OUG 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, consevarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice; Legea pentru modificarea şi completarea Legii 82/1993 privind constituirea Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării; Legea privind aprobarea OUG 13/2008 pentru modificarea şi completarea Legii serviciilor comunitare de utilităţi publice nr.51/2006 şi a Legii serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare nr.241/2006; Legea privind protecţia mediului prin intermediul dreptului penal; Legea privind modificarea Legii 24/2007 privind reglementarea şi administrarea spaţiilor verzi din intravilanul localităţilor; Legea privind calitatea aerului înconjurător; Legea pentru modificarea Legii 349/2007 privind reorganizarea cadrului instituţional în domeniul managementului substanţelor chimice şi Legea pentru aprobarea OUG 71/2010 privind stabilirea strategiei pentru mediul marin.
De ce consideraţi că reorganizarea administrativ-teritorială este o necesitate şi cum credeţi ca ar fi corect să se facă această împărţire?
Reorganizarea administrativ teritorială este o necesitate pentru România. Acest lucru este deja o evidenţă şi am constatat că întreaga clasă politică recunoaşte această necesitate. De ce avem nevoie de reorganizarea administrativ teritorială? Pentru dezvoltare şi pentru descentralizare. Două motive de importanţă egală.
De fapt reorganizarea administrativ teritorială înseamnă descentralizare, simplificare a procesului decizional, reducerea birocraţiei, decizie cât mai apropiată de cetăţean şi premise pentru o mai bună accesare a fondurilor europene.
Doar prin reorganizarea administrativă finalizăm descentralizarea reală. Noile judeţe vor prelua furnizarea serviciilor publice, care exced graniţele actualelor judeţe, de exemplu transportul regional de călători pe calea ferată, spitalele regionale de urgenţă, universităţile de stat.
În plus, reorganizarea administrativă a ţării este necesară pentru o mai bună coordonare a dezvoltării regionale. Vor putea fi implementate proiecte cu impact major la nivel regional incluzând teritoriul mai multor judeţe actuale, greu de realizat în actuala configuraţie administrativ-teritorială a ţării. Într-un judeţ de dimensiunile actuale nu pot fi dezvoltate toate tipurile de activităţi economice, pe când într-unul de dimensiunile actualelor regiuni acest lucru este mai uşor de realizat.
Vitală este accesarea mai rapidă şi uşoară a fondurilor europene. Reorganizarea administrativă favorizează o absorbţie mai bună a fondurilor europene, din două motive: alocarea fondurilor europene pentru 2013–2020 care favorizează proiectele ample, de anvergură regională, şi reducerea birocraţiei care asigură un ritm rapid al accesării fondurilor. În acest moment între autorităţile locale şi Bruxelles există etapa intermediară la Bucureşti. Toată lumea critică procesul greoi, complicat şi de lungă durată pe care îl suportă proiectele europene. Prin reorganizarea administrativă simplificăm acest proces, asigurăm o relaţie directă între autorităţile locale şi finanţatorul european.
Revenind la cum ar trebui realizată reorganizarea administrativă, din punctul meu de vedere ideală este plierea pe actualele 8 regiuni de dezvoltare. Pentru că există o logică în spatele trasării acestor 8 regiuni de dezvoltare. Regiunile de dezvoltare au fost stabilite în perioada septembrie 1998 – mai 1999, în baza Regulamentului CE Nr. 1059 / 2003, referitor la stabilirea unui sistem comun de clasificare statistică a unităţilor teritoriale. Scopul acestora a fost iniţial de a coordona dezvoltarea regională necesară pentru ca România să adere la Uniunea Europeană. Cele 8 regiuni de dezvoltare au fost stabilite în urma unor studii ample, cu un set riguros de criterii, iar acest studiu numit Carta Verde a dezvoltării regionale poate fi deja accesat.
Cu puţin timp în urmă a avut loc dezbaterea publică asupra Proiectului de lege privind regimul deşeurilor. Care au fost principalele probleme pe care le-aţi întâmpinat pentru implementarea măsurilor propuse la nivel naţional?
Transpunerea Directivei Cadru a Deşeurilor aduce modificări substanţiale, atât în relaţia cu autorităţile publice, cât şi cu mediul de afaceri care activează în acest domeniu. De aceea principalul aspect care trebuie avut în vedere când vorbim de implementarea acestor măsuri este informarea la timp, detaliată şi buna colaborare cu autorităţile locale şi agenţii economici.
Directiva Cadru a Deşeurilor stabileşte noi obligaţii pentru autorităţile locale şi este foarte important ca acestea să ştie din timp ce au de făcut. Şi mă refer aici la principalele obligaţii pentru autorităţile locale: obligaţia ca până în anul 2015 să introducă sisteme de colectare separată cel puţin pentru următoarele tipuri de deşeuri: hârtie, metal, plastic şi sticlă şi la responsabilitatea pentru reutilizarea şi reciclarea deşeurilor. Fiecare dintre aceste obligaţii majore implică la rândul său un set întreg de măsuri pe care autorităţile locale sunt obligate să le adopte din timp şi să se asigure că dau rezultatele scontate.
Agenţii economici au de asemenea obligaţii clare. Este introdus conceptul de răspunderea extinsă a producătorilor. Adică persoanele fizice sau juridice, care proiectează, produc, prelucrează, tratează, vând sau importă produse, sunt supuse unui regim de răspundere extinsă a producătorului. Pentru aplicarea răspunderii extinse a producătorului, se iau în considerare fezabilitatea tehnică şi viabilitatea economică, precum şi efectele globale asupra mediului şi a sănătăţii populaţiei şi impactul social.
Sunt modificări importante care decurg din aceste noi obligaţii ale autorităţilor locale şi agenţilor economici, de aceea consider că principala problemă în implementare o reprezintă informarea şi buna comunicare a acestora cu autoritatea centrală.
Cât de importantă este pentru România promovarea colectării selective în rândul cetăţenilor şi a instituţiilor specializate şi care dintre cele două categorii sunt mai reticente faţă de acest proces?
Importanţa colectării selective pentru ţara noastră trebuie abordată într-o viziune mai amplă, cea a problematicii mediului în actualul context economic. Iar contextul economic actual trebuie să ne facă să înţelegem că mediul poate fi o soluţie anticriză. Cu condiţia să avem o viziune coerentă, pe termen lung asupra gestionării mediului. Iar lucrul pe care trebuie să îl avem în vedere tot timpul este dezvoltarea durabilă.
Proiectele de mediu aduc locuri de muncă verzi, creează oportunităţi pentru dezvoltarea de firme noi, pentru dezvoltarea reală la sate. Investiţii foarte importante pot veni prin proiectele de mediu, atât din finanţare internă, cât mai ales din fondurile europene.
În acest context mai amplu, colectarea selectivă îşi arată adevărata oportunitate pentru societatea noastră. Atât în termeni de protejare a mediului, cât şi în termeni de creare de locuri de muncă verzi.
În ce priveşte gradul de reticenţă înclin să cred că acesta este mai mare la nivelul instituţiilor publice, unde în general percepţia propriei responsabilităţi este mai redusă. Nu vreau însă să generalizez pentru că nu ar fi corect. Atitudinea responsabilă faţă de mediu ţine mai mult de atitudinea individuală în acest moment. Tocmai de aceea am iniţiat o lege, care a fost deja adoptată, prin care instituţiile publice sunt obligate să colecteze selectiv deşeurile. Pentru a creşte gradul de acceptare a noilor norme am derulat şi un program de promovare şi sprijin pentru funcţionarii din aceste instituţii, astfel încât să îi încurajăm să respecte noua lege. La începutul viitoarei sesiuni parlamentare voi solicita Gărzii de Mediu un raport privind rezultatele aplicării Legii colectării selective în instituţiile publice şi atunci vom putea discuta cu cifrele concrete în faţă.
Care sunt cele mai importante schimbări de care ar avea nevoie România pentru a putea asigura predecesorilor un viitor verde?
Dezvoltarea durabilă este răspunsul. România trebuie să internalizeze acest concept şi să înveţe să gândească la fiecare pas în termeni de dezvoltare durabilă. Principalul câştig al acestui concept este planificarea pe termen lung. Atunci când autorităţile decidente vor învăţa să treacă fiecare decizie luată şi prin filtrul impactului asupra mediului, asupra resurselor de care dispunem şi al eficientizării costurilor, atunci viitorul verde al României va fi câştigat deja un puternic aliat.
Sunt convinsă că acest tip de comportament responsabil al autorităţilor va fi multiplicat în rândul societăţii. Până la urmă, protecţia mediului este în primul rând o problemă de mentalitate şi educaţie continuă.
S-a reuşit în ultimii 20 de ani să se implementeze ,,o mentalitate ecologică” în rândul românilor?
Suntem pe acest drum al adoptării unei mentalităţi ecologice, deşi evident mai avem mult până să ajungem la linia de sosire. Nu putem vorbi despre o răspândire uniformă a acestei mentalităţi în rândul populaţiei, însă generaţia tânără şi mă refer aici inclusiv la cei care au în jur de 40 de ani devine tot mai conştientă de importanţa protejării mediului.
Marea sursă de optimism vine însă din rândul copiilor. Am derulat multe proiecte de protejare a mediului cu copii din ciclul primar şi gimnazial şi am descoperit la ei o surpriză mai mult decât plăcută. Sunt entuziaşti, inventivi, implicaţi şi se simt deja responsabili pentru fiecare mic gest pe care îl fac şi ar putea dăuna mediului, cum este simplul gest al aruncării unui pet în pădure când merg cu părinţii la un grătar la iarbă verde.
De aceea sunt optimistă în ceea ce priveşte deprinderea de către români a unui comportament responsabil faţă de mediu. Cu condiţia însă ca fiecare dintre noi să îşi asume propria responsabilitate şi mă refer în primul rând la clasa politică.
Este de părere Sulfina Barbu, Preşedinte al Comisiei pentru Administraţie Publică, Amenajarea Teritoriului şi Echilibru Ecologic din Camera Deputaţilor
Care sunt priorităţile Comisiei de administraţie publică, amenajare teritorială şi echilibru ecologic pentru perioada imediat următoare?
După cum arată şi numele comisiei, domeniile de care ne ocupăm sunt largi şi extrem de importante, atât pe palierul administraţiei publice, cât şi pe cel al protecţiei mediului şi amenajării teritoriului. De aceea este greu să selectez priorităţii pentru că practic fiecare proiect de lege sau iniţiativă legislativă ajunsă pe masa Comisiei este în sine o prioritate.
Mai degrabă m-aş opri asupra proiectelor care urmează să intre în lucru imediat ce vom începe sesiunea legislativă din această toamnă. Iar aici avem deja o listă lungă care cuprinde: Legea pentru modificarea şi completarea OUG 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stapân; Legea privind regimul deşeurilor; Legea pentru modificarea şi completarea Legii serviciului de salubrizare a localităţilor nr.101/2006; Legea privind utilizarea, conservarea şi protejarea solului; Legea pentru organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor.
Avem de asemenea pe agenda de toamnă a Comisiei alte două proiecte importante şi mă refer aici la Proiectul de Lege privind aprobarea OUG 7/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr.350/2001 privind amenajarea teritoriului si urbanismul şi la Proiect de Lege privind aprobarea OUG 48/2010 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul sănătăţii în vederea descentralizării.
Dacă ne referim strict la mediul urban şi cu precădere la situaţia din Bucureşti sper ca în toamnă să finalizăm cât se poate de repede Proiectul de Lege privind amplasarea şi autorizarea mijloacelor de publicitate, un domeniu care aşteaptă de multă vreme o reglementare actualizată, care să răspundă în primul rând standardelor de urbanism modern, dar atent în acelaşi timp cu nevoile locuitorilor din mediul urban.