Eco News

Solutii Durabile pentru un Mediu Curat și Verde

„Campaniile de responsabilizare faţă de mediu au o importanţă deosebită. Pe lângă latura educativă, punerea în prim plan a protecţiei mediului oferă oamenilor o siguranţă, contribuie la o creştere economică durabilă şi asigură standarde ridicate în dezvol

 

Supravegherea sistematică a calităţii aerului, prin laboratoarele Reţelei Naţionale de Supraveghere a Calităţii Aerului, relevă faptul că nivelul de poluare a atmosferei se menţine ridicat în unele zone de pe teritoriul ţării, depăşindu-se concentraţia maximă admisă pentru unele dintre noxele evacuate în mediu.

Poluarea aerului şi a apei, lipsa parcurilor şi în general a spaţiilor verzi, defrişarea pădurilor, precum şi ameninţările cu dispariţia a unor specii de animale sunt, de asemenea

Guvernul a aprobat ordonanţa certificatelor verzi

În sfârşit acum avem ordonanţa. A trebuit să analizăm totuşi să nu fie o suprafinanţare prin faptul că  unii primesc bani de la Fondul de Mediu sau Ministerul Economiei şi primesc şi certificatele verzi. Am reevaluat strategia energetică a României pentru că noi trebuie să mărim la 24%, ceea ce înseamnă energie regenerabilă în cuantum total al energiei până în 2020. În momentul de faţă noi suntem la 6-7%, deci foarte jos. Dar sunt investiţii puternice în eoliene, în biomasă trebuie să vedem

Cele mai multe furturi de lemn sunt înregistrate la proprietarii mici

El a mai spus că este considerată infracţiune dacă omul fură mai mult de 5 metri cubi de lemn, iar 75% din procesele verbale sunt între 4,5 şi 4,8 metri cubi. Potrivit acestuia există un protocol încheiat cu Ministerul Administraţiei şi Internelor, intitulat „Scutul pădurii”. În cadrul acestui protocol, au fost organizate descinderi inopinate, în urma cărora au fost aplicate amenzi. „Am avut vreo 35 de descinderi inopinate care s-au lăsat cu amenzi. Dar, dacă vă uitaţi la eficienţa acestor