Există un moment pe care îl vedem la aproape fiecare investiție importantă. Panglica este întinsă, aparatele foto sunt pregătite, discursurile vorbesc despre viitor, iar proiectul intră oficial în patrimoniul comunității.

Este un moment firesc. Și unul care merită.

Numai că, de prea multe ori, ne oprim exact acolo.

În ultimii ani, România a investit miliarde de euro în infrastructură. În domeniul mediului au apărut sisteme moderne de management al deșeurilor, centre de colectare prin aport voluntar, insule ecologice digitalizate, stații de sortare și instalații pe care, nu cu mult timp în urmă, le priveam doar în prezentările altor țări.

Am învățat să construim.

Dar încă învățăm să administrăm ceea ce construim.

Pentru că investiția nu se termină în ziua inaugurării. Atunci începe, de fapt, partea cea mai dificilă. Bugetele pentru operare trebuie asigurate. Oamenii trebuie pregătiți. Contractele trebuie să funcționeze. Responsabilitățile trebuie asumate. Iar performanța trebuie urmărită ani la rând, nu doar în ziua în care se taie panglica.

Altfel, riscăm să confundăm succesul unui proiect cu succesul unei ceremonii.

Am vizitat în ultimele luni investiții care demonstrează că România poate construi la standarde europene. Dar am întâlnit și situații în care investiții valoroase se lovesc de probleme mult mai puțin spectaculoase: lipsa operatorilor, finanțarea insuficientă pentru exploatare, proceduri întârziate sau responsabilități neclare. Nimic din toate acestea nu apare în fotografia de la inaugurare. Și totuși, exact ele decid dacă investiția își atinge sau nu scopul.

Poate că a venit momentul să schimbăm întrebarea.

Nu câte proiecte am inaugurat în acest an.

Ci câte dintre cele inaugurate acum cinci ani funcționează astăzi așa cum au fost gândite.

Abia atunci vom putea spune că investițiile produc dezvoltare și nu doar statistici.

Panglica se taie într-un minut. Performanța se construiește în fiecare zi care urmează după acel minut.