Sunt ani care trec repede și ani care se așază greu.
2025 a fost, pentru mine, din a doua categorie.

Nu pentru că ar fi lipsit lucrurile bune — dimpotrivă. Ci pentru că fiecare reușită a venit cu decizii, fiecare decizie cu responsabilitate și fiecare pas cu întrebarea simplă: mergem mai departe sau ne oprim aici?

Am învățat anul acesta că nu toate lucrurile care contează se văd imediat. Unele se simt. În oameni. În conversații. În momentele în care rămâi după eveniment, după articol, după deadline, și îți dai seama că, dincolo de agendă, s-a construit ceva real.

Au fost și momente de îndoială. De oboseală. De „poate nu acum”.
Dar au fost și oameni care au rămas. Care au înțeles că lucrurile bune nu se fac în pripă și că sensul nu vine din zgomot, ci din consecvență.

Revista aceasta, evenimentele, platformele pe care le-am construit nu sunt despre mine. Sunt despre un spațiu în care dialogul încă are loc, în care întrebările sunt mai importante decât răspunsurile rapide și în care serviciile publice, economia circulară și responsabilitatea nu sunt doar teme, ci realități care se construiesc pas cu pas.

La final de an, nu simt nevoia unui bilanț.
Simt nevoia unei mulțumiri tăcute: pentru partenerii care au avut răbdare, pentru oamenii care au rămas aproape și pentru cititorii care încă aleg să se oprească, să citească și să gândească.

Privind spre anul care vine, nu am promisiuni mari. Am doar încrederea că, atâta timp cât păstrăm calmul, sensul și respectul pentru lucrurile bine făcute, drumul își va arăta singur direcția.

Decembrie nu este despre finaluri.
Este despre a închide ușa încet și a ști că mâine o vei deschide din nou, cu aceeași atenție.