De la lansarea oficială a sistemului garanție-returnare (SGR) în România, industria băuturilor alcoolice – în special cea a vinurilor și a spirtoaselor – se află într-o poziție tensionată. Deși obiectivul național al sistemului este limpede – creșterea reciclării și reducerea deșeurilor de ambalaje –, pentru producătorii din aceste sectoare, integrarea în SGR ridică probleme de costuri, logistică și adecvare la specificul produsului.

În România, cadrul legal pentru SGR este definit prin Legea nr. 249/2015 și OUG 1/2021, ulterior modificată și completată în 2024, în contextul transpunerii Directivei (UE) 2018/852 privind ambalajele și deșeurile de ambalaje. În varianta pusă ieri în dezbatere în comisia de specialitate din Camera Deputaților – comisia de mediu – vinurile ar fi fost eliminate din categoria băuturilor supuse garanției, în timp ce spirtoasele ar fi rămas incluse. Acest compromis reflectă, de fapt, o dezbatere mai amplă la nivel european privind aplicarea uniformă a SGR tuturor tipurilor de ambalaje.

Argumentele industriei: costuri și incompatibilități tehnice

Producătorii de vinuri susțin că aplicarea SGR ar genera costuri disproporționate față de beneficiile de mediu. În primul rând, sticlele de vin au o varietate uriașă de forme, greutăți și designuri, unele foarte asemanatoare, cu serii mici, iar procesul de colectare automată ar impune standardizarea ambalajelor – lucru perceput drept o amenințare la adresa identității brandurilor și a exporturilor.

Pe de altă parte, industria băuturilor spirtoase a invocat riscuri de confuzie și logistică dificilă, mai ales în contextul ambalajelor premium, adesea grele sau cu elemente decorative (sigilii, capace metalice, sticlă groasă, etichete gravate). În plus, valoarea garanției (0,50 lei per recipient) este considerată irelevantă pentru consumatori, dar administrativ împovărătoare pentru producători.

„Pentru un vin de 70 de lei, o garanție de 50 de bani nu stimulează colectarea, ci doar complică logistica”, au transmis în mod repetat asociațiile de profil.

Argumentele sunt relative – automatele moderne pot recunoaste foarte multe forme, iar colectarea informala pare sa rezolve eventuala lipsa de responsabilitate a unor consumatori.

Poziții internaționale: o imagine fragmentată

La nivel european, nu există o linie unitară privind includerea vinurilor și a spirtoaselor în SGR.

• Franța, Italia și Spania – cei mai mari producători de vin din UE – au exclus vinul din sistemele lor de garanție, invocând caracterul tradițional și valoarea culturală a produsului. În aceste țări, accentul se pune pe colectarea selectivă la sursă și pe sistemele locale de reciclare a sticlei.
• Țările nordice, în schimb, aplică SGR inclusiv pentru băuturile alcoolice. Norvegia, Finlanda și Suedia includ spirtoasele în sistemele automate de returnare, dar acolo piața este dominată de ambalaje standardizate și volume mari, gestionate prin monopoluri de stat.
• Germania aplică un sistem dual: vinurile și spirtoasele nu fac parte din SGR, însă producătorii contribuie financiar la reciclarea ambalajelor prin sistemul „Grüner Punkt”.

Astfel, România nu este o excepție, ci se aliniază unei tendințe în care vinul este tratat distinct, iar spirtoasele sunt o zonă gri, uneori incluse, alteori exceptate în funcție de specificul pieței.

Spre deosebire însă de țările menționate mai sus, colectarea separată ambalajelor de sticlă prin sistemele clasice era înainte de introducerea SGR extrem de deficitară/subperformanta, cea mai mare parte din industria vinurilor cel puțin, hotărând să conclucreze cu acele OIREP-uri care aveau faima de a nu plăti colectarea separată de la populație.

Ce mize se ascund în spatele dezbaterii

Dincolo de argumentele tehnice, în spatele dorinței de excludere se află și rațiuni economice: pentru micii producători, costurile de integrare în SGR pot depăși cu ușurință 1% din cifra de afaceri, iar pentru exportatori, adaptarea etichetării și a fluxului logistic ar însemna investiții semnificative.

În plus, sticla – principalul material al ambalajelor de vinuri și spirtoase – este deja printre cele mai reciclate materiale în Europa, cu rate medii de peste 76%. Prin urmare, argumentul ecologic pentru includerea acestor categorii în SGR este perceput de industrie ca marginal.

Pe de altă parte, organizațiile de mediu atrag atenția că excluderea unor sectoare vulnerabilizează sistemul în ansamblu: „fiecare categorie care iese din SGR reduce eficiența colectării și scade șansele de a atinge obiectivele de reciclare impuse de UE”, subliniază activiștii.

Între compromis și adaptare

În forma actuală, legislația românească rămâne într-un echilibru fragil: vinurile ar putea fi exceptate, spirtoasele rămân în SGR, dar industria continuă să facă presiuni pentru eliminarea completă.

Experiența europeană arată însă că excluderea totală a acestor produse riscă să creeze un precedent dificil: dacă vinurile și spirtoasele ies, alte industrii pot cere același tratament – un scenariu care ar submina scopul inițial al sistemului.

Concluzie

Disputa privind includerea vinurilor și spirtoaselor în sistemul garanție-returnare nu este doar o chestiune de tehnică legislativă, ci una de filozofie economică: între protejarea tradiției și aplicarea unitară a principiilor economiei circulare.

România, aflată la intersecția celor două viziuni, trebuie să găsească o cale care să mențină funcțional SGR fără a penaliza sectoarele tradiționale. În cele din urmă, succesul sistemului nu va fi măsurat prin numărul de excepții, ci prin capacitatea lui de a integra toți actorii într-un efort comun de responsabilitate și sustenabilitate.