Chinchilla arboricola de Machu Picchu (Cuscomys oblativa) este o specie de rozător care, până în urmă cu puțin timp, era cunoscută doar din fosile, fiind descrisă pe baza a două cranii descoperite de Hiram Bingham, istoricul american care a dezvăluit lumii occidentale existenta ruinelor de la Machu Picchu, scrie The Guardian citat de descopera.ro.
Se credea că specia dispăruse înainte de sosirea conchistadorilor în această regiune a Americii de Sud.
În 2009, însă, un paznic al rezervației, Roberto Quispe, a semnalat un exemplar viu al acestei specii. Fenomenul „reapariției” unei specii considerate dispărute este numit de biologi „efectul Lazar” (după numele personajului biblic pe care Iisus Hristos, conform legendei, l-ar fi „înviat”.)
O echipă de specialiști mexicani și peruani a intreprins în 2012 o expediție pentru confirmarea existentei animalului, cautându-l în jungla montană umedă din apropiere de Wiñayhuayna, un alt sit arheologic situat pe „Drumul Incaș” (Inca Trail), un traseu care duce către Machu Picchu.
În cele din urmă, au găsit un exemplar viu, confirmând astfel faptul ca chinchilla arboricola de Machu Picchu nu dispăruse, de fapt, niciodată. Totuși, descoperitorii consideră că specia ar putea fi amenințata, din cauza rarității ei și a micșorării habitatului sau.
Pădurile umede de altitudine din regiune mai ascund însă multe surprize și secrete, în afară de existența chinchillei arboricole. Cercetătorii cred că, printre animalele observate, s-ar mai număra cel puțin încă 6 specii noi pentru știință: un mamifer, o șopârlă și 4 specii de broaște.