'Trecerea către o economie verde este un proces de lungă durată, dificil de realizat și de urmărit, fiind necesare conștientizarea opiniei publice și implicarea partenerilor sociali și a altor tipuri de organizații, precum cele neguvernamentale, de mediu sau academice, a institutelor de cercetare ce pot contribui la fundamentarea inițiativelor publice sau private în domeniu și evaluarea impactului acestora', a afirmat Rovana Plumb, conform unui comunicat remis AGERPRES de Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice.
Potrivit sursei citate, prima zi a evenimentului este dedicată discuțiilor legate de oportunitățile de creare de locuri de muncă în contextul tranziției către o economie ecologică, la care participă inclusiv miniștrii europeni ai Mediului. De altfel, aceasta este prima întâlnire comună a miniștrilor Muncii și Mediului din UE, în cadrul EPSCO, având ca scop lansarea unui dialog cu privire la interconexiunile dintre creșterea ecologică (green growth) și ocuparea forței de muncă. Inițiativa aparține președinției italiene a UE (PREȘ IT).
Conștientizarea opiniei publice și implicarea partenerilor sociali și a altor tipuri de organizații, precum cele neguvernamentale, sunt absolut necesare, deoarece trecerea către o economie verde este un proces de lungă durată, a declarat joi Rovana Plumb, ministrul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, în cadrul reuniunii informale a miniștrilor ocupării și afacerilor sociale din statele membre UE, EPSCO, care se desfășoară pe 17 și 18 iulie, la Milano (Italia).