Prezentarea „Packaging EPR in Austria – Experiences of the Packaging Coordination Body” susținută de DI Andreas Pertl pe 11 aprilie 2025 ne-a deschis perspectiva asupra a ceea ce înseamnă cu adevărat un „clearing house”. Articolul este redactat într-un stil informativ și clar, potrivit pentru un public interesat de politicile de responsabilitate extinsă a producătorului (EPR) în domeniul ambalajelor.

Acest concept este prezent în legislația europeană WFD – directiva-cadru privind deșeurile: „În cazul în care, pe teritoriul unui stat membru, mai multe organizații pun în aplicare obligațiile în materie de răspundere extinsă a producă torilor în numele producătorilor de produse, statul membru în cauză numește cel puțin un organism care este independent de interesele private sau desemnează o autoritate publică care să supravegheze punerea în aplicare a obligațiilor în materie de răspundere extinsă a producătorilor.”

Conceptul de "clearing house" în contextul sistemelor de Responsabilitate Extinsă a Producătorului (EPR) este strâns legat de ideea de transparență, echitate și coordonare între actorii implicați în gestionarea deșeurilor, în special atunci când există mai mulți operatori EPR pe o piață competitivă. În legislația europeană, acest concept nu este întotdeauna menționat explicit cu termenul „clearing house”, dar principiile aferente sunt integrate prin mai multe directive și acte delegate.

1. **Directiva Cadru privind Deșeurile (2008/98/CE, modificată prin 2018/851)**

Aceasta este principalul instrument legislativ care reglementează EPR în UE. Ea introduce obligații clare pentru:

- Asigurarea **transparenței** în sistemele EPR;

- Impunerea unei **monitorizări și raportări riguroase** privind cantitățile de deșeuri colectate, tratate și reciclate;

- Obligația statelor membre de a se asigura că **sarcinile și costurile sunt împărțite echitabil** între toți actorii implicați.

2. Art. 8a – Cerințe minime pentru schemele EPR

Acest articol introdus prin modificarea din 2018 a Directivei Cadru subliniază necesitatea unui sistem de **coordonare centralizată**, prin:

- Necesitatea unei entități (publice sau private) care să **evite discriminarea**, **prevină "free riding-ul"** și să **asigure echitatea** în alocarea costurilor și responsabilităților;

- Necesitatea de a asigura **trasabilitatea și raportarea exactă** a datelor între operatori (PRO-uri), autorități publice și alți actori.

Deși termenul "clearing house" nu apare textual, aceste cerințe sunt exact funcțiile pe care o astfel de entitate le îndeplinește: **calcularea cotei de piață, repartizarea costurilor, validarea datelor, auditarea activităților** etc.

3. Exemple din legislațiile naționale (implementări ale cerințelor europene)

- **Austria** – VKS acționează ca un "clearing house" național, având atribuții de coordonare, audit, raportare și validare a datelor între PRO-uri și Minister.

- **Germania** – "Zentrale Stelle Verpackungsregister (ZSVR)" este o autoritate independentă care centralizează toate datele privind ambalajele, funcționând ca un clearing house.

- **Franța** – Sistemele de EPR sunt coordonate de organizații colective aprobate de stat (ex. CITEO), iar costurile sunt centralizate și distribuite proporțional.

4. Implicarea Comisiei Europene

Comisia recomandă statelor membre în **orientări și rapoarte de implementare** să creeze astfel de mecanisme pentru a:

- Evita duplicarea infrastructurii și costuri nejustificate;

- Asigura tratament egal între actori;

- Îmbunătăți eficiența sistemelor EPR în contextul Pieței Unice.

Austria este una dintre țările europene care a implementat încă din anii ’90 un sistem de responsabilitate extinsă a producătorului (EPR) pentru ambalaje. Inițial a funcționat o singură organizație care implementa răspunderea extinsă a producătorului – ARA – dar începând cu 2014 a fost permisă competiția între mai multe sisteme concurente. După mai bine de un deceniu de funcționare într-un cadru competitiv, experiențele acumulate oferă o imagine valoroasă asupra modului în care un astfel de sistem poate funcționa eficient, cu implicarea autorităților publice, organizațiilor de responsabilitate a producătorilor (PRO), companiilor și consumatorilor.

Evoluția cadrului legal: De la monopol la piață deschisă

Implementarea inițială a EPR în Austria a început în 1993, având la bază Legea privind gestionarea deșeurilor (WMA) și Ordonanța privind ambalajele. Sistemul ARA, primul sistem de colectare și reciclare, a fost lansat ca un monopol deținut de companii austriece.

Însă, în contextul obligațiilor impuse de reglementările europene privind concurența, Austria a fost nevoită să reformeze sistemul, deschizând piața EPR prin modificările legislative din 2013 și 2014, care au intrat în vigoare în 2015. Acest pas a permis accesul liber pe piață pentru mai multe organizații PRO, dar a impus și nevoia unei entități neutre de coordonare.

VKS – coordonatorul sistemului EPR

Astfel a fost înființat VKS – Oficiul de Coordonare pentru Ambalaje, o organizație non-profit deținută 100% de stat, care acționează ca un arbitru neutru între PRO-uri, Ministerul Mediului și alte părți implicate. Rolurile sale includ:

• Monitorizarea și auditarea PRO-urilor și a clienților acestora
• Verificarea respectării cotelor de colectare și reciclare
• Gestiunea datelor și realizarea de analize de sortare a deșeurilor
• Informarea consumatorilor și supravegherea calității comunicării
• Gestiunea fondului pentru prevenirea deșeurilor

Interacțiunea dintre actori: Minister – PRO – VKS

Ministerul aprobă și supraveghează PRO-urile și VKS-ul. PRO-urile trebuie să contracteze obligatoriu cu VKS pentru a fi autorizate. Ele raportează anual date detaliate despre clienți, cantități de ambalaje și îndeplinirea obligațiilor legale. VKS, la rândul său, efectuează audituri regulate, gestionează o bază de date publică și colaborează la implementarea campaniilor de informare.