Economia circulară este adesea prezentată ca un panaceu pentru criza ecologică și economică actuală. Într-o lume în care extragerea și transformarea resurselor naturale generează aproape jumătate din emisiile globale de gaze cu efect de seră, și unde consumăm anual de 1,7 ori mai mult decât poate furniza planeta, schimbarea de paradigmă devine nu doar necesară, ci urgentă. În acest context, responsabilitatea extinsă a producătorului (REP) ocupă un loc central în strategiile publice europene și franceze pentru implementarea circularității.

Dar este REP într-adevăr soluția? Sau, așa cum sugerează raportul intitulat „Le rôle de la REP dans l’économie circulaire”, elaborat de EC2027, sprijinit de ADEME, (agenția de mediu națională a Franței) a devenit ea o barieră sistemică în calea progresului?

REP – O promisiune cu rezultate inegale

Introducerea REP în legislația franceză a fost un pas îndrăzneț încă din anii 1970. Ideea este simplă: producătorii sunt responsabili nu doar pentru crearea produselor, ci și pentru gestionarea acestora la finalul ciclului de viață – de la colectare, la reciclare, până la eliminare. Astfel, cei care poluează plătesc, iar consumul de resurse se diminuează.

Totuși, raportul EC2027 arată că, în pofida unui cadru juridic robust – în special după adoptarea legii AGEC în 2020 – performanțele reale ale REP în sprijinul economiei circulare rămân modeste. Concentrarea disproporționată pe reciclare, ignorând etapele superioare ale ierarhiei de gestionare a deșeurilor (precum reducerea, repararea sau reutilizarea), împiedică dezvoltarea unor modele economice durabile.

De exemplu, în domeniul textilelor, doar 7% din deșeurile colectate sunt efectiv reciclate. În cazul echipamentelor electrice, mai puțin de 2% ajung să fie reutilizate, deși potențialul este mult mai mare. Colectarea ineficientă, lipsa infrastructurilor dedicate recondiționării și o viziune „producător-centrică” sunt doar câteva dintre cauzele invocate. De remarcat principalele probleme identificate:

1. În ciuda legilor adoptate(Legea “AGEC”), acțiunile în favoarea economiei circulare au rămas concentrate în principal pe reciclarea deșeurilor, care reprezintă, de altfel, specialitatea și competența tradițională a sistemului REP. Totuși, tranziția către o economie circulară presupune politici de susținere și finanțare a unor companii care, adesea, nu au legătură directă cu sectorul deșeurilor – cum este cazul celor implicate în fabricarea de produse ecoproiectate sau în valorificarea produselor uzate. Chiar dacă finanțarea pentru sectorul reparațiilor a crescut vizibil – în special datorită fondului dedicat acestui scop – și s-au înregistrat unele succese în atingerea anumitor obiective de reciclare (precum în cazul sticlei), această concentrare excesivă nu a dus la rezultate satisfăcătoare în privința calității și nivelului general al reciclării. De exemplu, doar 7% din deșeurile textile sunt reciclate. În plus, această abordare are loc în detrimentul altor piloni esențiali ai economiei circulare, precum reducerea consumului și reutilizarea – care sunt, conform ierarhiei tratării deșeurilor, priorități absolute.

De exemplu:

• Volumul de produse uzate și de deșeuri trece, în mare parte, direct de la colectare la reciclare, implicând foarte puțin actorii din domeniul reutilizării, al reparațiilor sau al economiei funcționalității;
• Schemele de colectare nu păstrează calitatea produselor (din cauza expunerii la intemperii, a amestecurilor din centrele de colectare, a manipulărilor repetate etc.), ceea ce nu facilitează prelungirea duratei lor de viață.

2. Coordonarea acestor acțiuni a fost încredințată unei singure părți din lanțul valoric al economiei circulare: producătorii în sensul REP (în principal, fabricanții și distribuitorii), excluzând, de exemplu, reparatorii, actorii din sectorul reutilizării și chiar pe cei din reciclare, din organismele decizionale. Această situație generează multiple probleme, atât de natură concurențială, cât și în ceea ce privește eficiența strategică. Implicarea tuturor actorilor din lanțul valoric este esențială.
3. Alte instrumente sau pârghii importante care ar putea permite apariția unui sector economic și industrial matur au fost, în mod colectiv, neglijate. Aproape toate companiile intervievate menționează spontan nevoia de finanțare pe termen lung, de revizuire a cadrului legislativ sau fiscal și de libertate în inovare pentru a reuși această tranziție. În schimb, REP este menționată foarte rar ca un element-cheie în strategiile private privind economia circulară.

Cu alte cuvinte, conceptul este “obsolete” – obosit – ar fi nevoie de o revizuire pentru a aborda obiective mai ample. 

Probleme structurale și oportunități ratate

Potrivit celor 23 de interviuri realizate de EC2027 cu actori din industrie, există trei mari probleme în modul în care REP este aplicată:

1. Monopolul decizional al producătorilor – Cei care gestionează efectiv REP (inclusiv eco-organismele) sunt în general producători și distribuitori, ceea ce exclude alte părți esențiale precum reparatorii, actorii economiei sociale sau reciclatorii. Această guvernare dezechilibrată slăbește eficiența și transparența sistemului.
2. Finanțare inadecvată și ineficient distribuită – Deși contribuțiile eco-organismelor sunt în creștere (de la 2,4 miliarde € în 2023 la o estimare de 7 miliarde € în 2029), sumele alocate pentru reparație sau reutilizare rămân minime. Fondurile pentru recondiționare sunt adesea prost direcționate sau inaccesibile pentru actorii mici.
3. Lipsa unei strategii industriale coerente – REP a fost transformată dintr-un simplu instrument de gestionare a deșeurilor într-o soluție „universală” pentru economia circulară. Însă aceasta nu poate substitui o viziune economică integrată. Actorii intervievați pledează pentru o reconfigurare completă a sistemului, cu o strategie pe filiere și obiective naționale clare, construite prin consultare intersectorială.

Propunerea EC2027: O reformă profundă a guvernanței circulare

În loc să ne sprijinim aproape exclusiv pe REP, EC2027 propune o abordare radical diferită: tratarea economiei circulare ca o veritabilă politică industrială, nu ca o obligație de mediu delegată unor entități private.

Ce presupune această viziune?

• Stabilirea unor obiective naționale de circularitate, legate de decarbonare, competitivitate, coeziune socială și suveranitate economică;
• Crearea de comitete strategice de filieră, care să reunească toți actorii (producători, reciclari, ONG-uri, colectivități, reparatori etc.) pentru a defini împreună traiectorii sectoriale;
• Reformarea cadrelor legislative și fiscale, astfel încât să încurajeze circularitatea în toate etapele lanțului de valoare;
• Implementarea unor platforme digitale și logistice naționale pentru colectare și recondiționare;
• Consolidarea formării profesionale și a investițiilor în inovație, mai ales în domenii emergente precum trasabilitatea produselor sau remanufacturarea.

REP-ul ar rămâne astfel un instrument, nu o strategie în sine. Ar fi utilizat acolo unde este relevant, dar nu ar mai fi centrul exclusiv al politicilor de circularitate.

Concluzie: E timpul pentru o schimbare de paradigmă

Raportul EC2027 transmite un mesaj clar: dacă vrem o economie circulară funcțională, trebuie să ne îndepărtăm de o viziune în care REP este un „leac universal”. Este nevoie de un efort colectiv, coordonat și strategic, care să implice toate verigile economiei – de la producător la utilizator final.

Economia circulară nu se construiește doar cu reglementări, ci cu viziune, colaborare și curajul de a reinventa întregi modele economice. Iar REP, dacă este bine calibrată, poate fi unul dintre motoarele acestei transformări – dar nu singurul.