Tranziția către o economie circulară în industria ambalajelor pune un accent tot mai mare pe identificarea unor soluții sustenabile de reciclare, iar reciclarea chimică este adesea prezentată drept o alternativă de viitor. Cu toate acestea, un raport recent al Comisiei Europene evidențiază un decalaj semnificativ între așteptările din piață și realitatea economică și tehnologică actuală.

Provocările economice și randamentul tehnologic

Principala barieră în calea adoptării la scară largă a reciclării chimice rămâne costul ridicat de producție. Polimerii obținuți prin piroliză sunt de 1,4 până la 3,7 ori mai scumpi decât polimerii virgini, prețul fiind puternic influențat de fluctuațiile pieței de combustibil. În scenariul de bază prezentat de Comisia Europeană, polimerul reciclat chimic ajunge la un cost de aproximativ 3.000 € pe tonă.

Această diferență majoră de preț este cauzată în special de randamentul scăzut al procesului: PDF Piroliza convertește în prezent doar 30% până la 50% din materia primă (deșeurile de plastic) în polimer reciclat. PDF Raportul estimează că eficientizarea acestor randamente nu va cunoaște îmbunătățiri spectaculoase în viitorul apropiat. PDF Reciclarea mecanică vs. Reciclarea chimică Deși reciclarea chimică atrage investiții și interes strategic, reciclarea mecanică domină detașat piața europeană atât din punctul de vedere al costurilor, cât și al volumelor procesate.

Indicator

kjl.png

 

Rolul reglementărilor și perspectivele de viitor

În ciuda costurilor ridicate, reciclarea chimică rămâne o componentă esențială pentru aplicațiile unde reciclarea mecanică își atinge limitele tehnologice, în special pentru ambalajele sensibile la contact sau destinate industriei alimentare. Conform estimărilor din raport, Regulamentul privind Ambalajele și Deșeurile de Ambalaje (PPWR) ar putea genera o cerere anuală de 500.000 până la 1.000.000 de tone (500kt - 1Mt) de plastice reciclate chimic, fiind direcționate strategic către sectoarele ce necesită standarde înalte de siguranță.