De ce este polibestul un ecomaterial?

Masele plastice se reciclau oricum, dar azbocimentul nu avea o altă modalitate de recuperare la nivel mondial decât prin îngropare în pământ. Să ne gândim ce eşec reprezenta pentru omenire faptul că s-a produs atâţia zeci de ani azbociment şi singura soluţie era îngroparea sa. Soluţia mea este ca, prin câteva procese mecanice, să combinăm masele plastice cu azbocimentul, în aşa fel încât să le reutilizăm.

În momentul de faţă se mai produce azbociment în Thailanda, Indonezia, India, China, Ucraina şi Republica Moldova. În Uniunea Europeană s-a oprit producţia de azbociment din cauza faptului că, în procesul de producere a produsului, muncitorii sunt supuşi cancerului pulmonar sau azbestozei, boală profesională.

- a declarat Silvian Ionescu, comisar general, Garda Naţională de Mediu –
Interviu realizat de Maria Constantin

 

Recent aţi lansat pe piaţă polibestul, un nou ecomaterial destinat industriei maselor plastice. Ce avantaje prezintă?

Este un material pe care l-am botezat polibest deoarece este compus din deşeuri polimerice de mase plastice şi deşeuri de azbociment. Combinate nu mai sunt dăunătoare sănătăţii umane, nici atunci când materialul plastic este supus frecării, secţionat sau rupt. Am testat produsul în laboratoare de specialitate, iar Institutul Naţional de Sănătate Publică certifică faptul că produsul finit nu este dăunător sănătăţii.