România se află din nou în fața unui paradox de proporții epice, iar postarea alarmată a lui Dragoș Pîslaru ne arată exact unde ne-a adus geniala noastră strategie de stat: în punctul în care trebuie să alegem între a rămâne pe întuneric sau a plăti amenzi de miliarde la Bruxelles.

Dragoș Pîslaru a mai descoperit o „decizie extrem de periculoasă” în Senat, salvându-ne, ca de obicei, pe ultima sută de metri de la colapsul cosmic. De data aceasta, senatorii români au comis o aroganță intolerabilă: au votat niște amendamente la legea decarbonizării care spun că nu putem închide centralele pe cărbune până nu punem altceva în loc.

Ce blasfemie! Cum își permit aleșii noștri să gândească atât de primitiv și să ceară siguranță energetică, când miza adevărată este să bifăm frumos, cu pixul verde, căsuțele din PNRR?

Ce zice ministrul pe pagina lui de FB? 

Atenție: Decizie extrem de periculoasă astăzi în Senat. Riscăm blocarea totală a PNRR și pierderea de miliarde de euro din fonduri europene.

Amendamentele susținute și votate astăzi în Senat la legislația decarbonizării au consecințe dramatice pentru România dacă ajung să treacă de votul final din Parlament și să devină lege.

Vreau să explic foarte clar și transparent tuturor ce este în joc, dincolo de discursul politic de conjunctură.

Nu este vorba doar de faptul că pe Jalonul 119a din Cererea de Plată nr. 6 am risca penalități financiare. Pentru acel jalon, Guvernul era deja în discuții avansate cu Comisia Europeană pentru a explica, în baza unui studiu pregătit de Transelectrica și prezentat ACER, că există riscuri majore dacă închidem capacități adiționale de producție a energiei. Aceasta era o poziție asumată de Guvern și negociată direct cu Bruxelles-ul pentru a diminua efectele unor eventuale penalități.

Marea problemă este alta: prin aceste amendamente create în Parlament, generăm ceea ce Regulamentul European numește REVERSIBILITATE pe Jalonul 114...etc etc etc.

De ce nu s-au fructificat  "discuțiile avansate" până acum, domnul ministru nu prea ne spune...

Principala modificare stabilește că scoaterea treptată din exploatare a capacităților de producere a energiei electrice pe bază de lignit și huilă poate avea loc numai după instalarea, racordarea și punerea în funcțiune comercială a unor capacități alternative cu emisii reduse de carbon. 

Aceste surse alternative ar trebui să poată prelua, individual sau cumulat, funcțiile electrice și, după caz, termice ale centralelor retrase, fără să fie afectate siguranța Sistemului Electroenergetic Național și continuitatea alimentării cu energie.

Un alt amendament prevede că centralele pe huilă și lignit rămase disponibile la 31 decembrie 2021 vor fi scoase din exploatare numai după construirea și punerea în funcțiune a unor noi capacități energetice „similare”, prevăzute în legislația decarbonizării.

Pentru centralele care produc și energie termică sau furnizează abur tehnologic industriei, închiderea ar urma să fie permisă doar după ce soluțiile alternative pot asigura continuitatea serviciilor și necesarul consumatorilor. Amendamentul precizează formal că aceste condiții nu modifică termenul-limită general prevăzut de lege, însă condiționează retragerea efectivă a centralelor de existența unor înlocuitori funcționali.

Logica de Bruxelles vs. Frigul din calorifer

Din birourile luminoase unde se desenează viitorul Europei, lucrurile se văd extrem de simplu și curat. Logica pîslariană e impecabilă: dacă PNRR-ul cere să închidem termocentralele ca să vină miliardele, noi le închidem. Că rămânem pe întuneric sau că prețul facturilor va exploda spre stratosferă? Detalii tehnice neimportante... Important este să fim premianții clasei la Bruxelles, chiar dacă acasă stăm cu cojoacele pe noi în fața televizorului stins.

Avertismentul dramatic de pe Facebook ne prevestește o „blocare totală” și „consecințe dramatice”. Practic, dacă nu devenim verzi peste noapte prin decret parlamentar, România va fi ștearsă de pe hartă. Cine are nevoie de curent electric produs în țară când putem importa mult mai scump de la vecini și, cel mai important, ecologic?

Să sacrificăm tot pentru un indicator de performanță

Planul de Decarbonizare propus de reformiștii noștri de tastatură pare desprins dintr-un manual de autodezvoltare: „Dacă vrei să zbori, dă-ți foc la parașută”. Închiderea capacităților pe cărbune fără alternative reale este exact testul de curaj de care România are nevoie pentru a demonstra că este pregătită pentru viitor.

Până la urmă, ce preferați? O economie funcțională, bazată pe producție internă, sau satisfacția morală că Dragoș Pîslaru poate raporta la Comisia Europeană că am îndeplinit jalonul cu succes? Răspunsul este evident. Să vină miliardele, chiar dacă va trebui să le cheltuim pe lumânări!

Adevărata tragedie ascunsă în spatele acestui scandal din Senat nu este „iresponsabilitatea” celor care vor să țină cărbunele în funcțiune, ci eșecul monumental de planificare al celor care au semnat PNRR-ul ca pe o listă de dorințe de Crăciun și al guvernelor succesive care s-au perindat de atunci încoace, de ai căror prim miniștri nu își mai aduce nimeni aminte.

Strategia „Dă-ți foc la haină și vezi tu după aceea cu ce te îmbraci”

Logica după care s-a guvernat până acum a fost de o simplitate înfiorătoare: semnăm jalonul, luăm nota zece la Bruxelles, promitem că închidem termocentralele și minele și abia după aceea ne gândim din ce mai producem curent electric.

Acum, când realitatea din teren ne lovește în față și ne dăm seama că parcurile de eoliene și centralele pe gaz promise au rămas doar pe hârtie sau în PowerPoint-uri colorate, ne cuprinde panica. În loc să avem o tranziție energetică programată la milimetru – în care pui în funcțiune o hidrocentrală sau un reactor și abia apoi oprești un grup pe cărbune – noi am ales varianta românească: închidem acum și sperăm să bată vântul mai tare.

Prețul incompetenței: Penalizări sau potențial colaps energetic

Amendamentul introdus în Senat, care spune că nu putem opri centralele vechi până nu avem altele noi în loc, este de fapt o recunoaștere oficială a falimentului managerial. Este dovada scrisă că statul român a eșuat complet în a gestiona calendarul investițiilor.

Iar acum, nota de plată pentru această lipsă cruntă de viziune ne va costa enorm, indiferent de rezultat:

* Dacă menținem cărbunele ca să nu cadă sistemul energetic național, suntem penalizați de Comisia Europeană și pierdem miliarde de euro din PNRR pentru că am modificat regulile în timpul jocului.

* Dacă închidem centralele ca să salvăm jalonul și să-l facem fericit pe domnul Pîslaru, importăm energie la prețuri de speculă și ne transformăm economia într-un experiment de supraviețuire în Epoca de Piatră.

România nu este penalizată pentru că vrea să fie verde, ci pentru că este condusă de oameni care nu știu să numere dincolo de următorul indicator de performanță politică. Am vrut să fim premianții Europei la decarbonizare, dar am rămas repetenți la matematică elementară.