Faptul că efectele schimbărilor climatice se resimt chiar şi la un kilometru în adâncul celui mai mare ocean de pe Terra este o dovadă clară a impactului negativ pe care activitatea antropică o are asupra mediului, susţine coordonatorul studiului, Yair Rosenthal de la Rutgers University din New Brunswick, Canada.
Pentru a afla cu cât s-a încălzit temperatura oceanului în ultimele milenii, echipa coordonată de Rosenthal a studiat rămăşiţele conservate ale unui organism unicelular denumit„foraminifer”. Foraminiferele sunt animale unicelulare din încrengătura protozoarelor care trăiesc în apele marine și au corpul învelit într-o cochilie calcaroasă, alcătuită din una sau mai multe camere, comunicând între ele. Cantitatea de magneziu din această cochilie variază în funcţie de temperatura apei. Astfel, cercetătorii au putut afla care a fost temperatura apei din ocean în diverse perioade prin simpla măsurare a nivelului acestui mineral din cochilie.
Rezultatele obținute de cecetători sunt, susțin aceștia, îngrijorătoare. După o perioadă de încălzire a oceanului care s-a manifestat în finalul ultimei ere glaciare, temperatura apei a scăzut în mod constant cu 2,1 grade Celsius de-a lungul următorilor 9.000 de ani. Apoi, temperaturile au început să urce brusc, cu 0,25 de grade Celsius, la 200 de ani.
Cititi articolul integral in Revista Infomediu Europa pe care o puteti cumpara de la reprezentantele Inmedio si Relay. De asemenea, daca doriti, va puteti abona la revista aici.