Urșii polari se deplasează în tundră și pe banchiză, în căutarea de hrană și parteneri. Google a văzut în golful Hudson doar câteva exemplare, specia fiind amenințată de încălzirea care le afectează mediul înghețat de care depind.
'Pentru a înțelege încălzirea climatică și impactul ei asupra urșilor polari, sunt necesare referințe regionale și mondiale', a spus Krista Wright, director general al Polar Bears International. Pe lângă faptul că utilizatorii Google Maps vor putea urmări de pe canapea urșii polari în mediul lor natural, imaginile și datele strânse vor contribui la măsurarea efectelor schimbărilor climatice asupra animalelor din acea zonă, adaugă ea.
Pe o 'mașină de tundră' au fost montate aparate de fotografiat panoramice — utilizate de Google și la fotografierea străzilor—, acestea putându-se deplasa astfel fără să riște să fie atacate de carnivore.
Google adăugase deja la cartografia online fotografii ale pădurii tropicale braziliene și a insulelor Galapagos, precum și imagini de munți la mare altitudine sau submarine, la mari adâncimi, încheie 20minutes.ch.
Google a anunțat joi că a adăugat urșii polari la serviciile sale de cartografie online. 'Bear Tracker' va permite astfel supravegherea deplasărilor urșilor. Membri ai Google Maps s-au alăturat asociației de apărare a urșilor polari Polar Bears International și au mers la sfârșitul anului trecut la Churchill, în nordul extrem al Canadei (statul Manitoba), fotografiind animalele din golful Hudson, scrie 20minutes.ch.