Economia circulară este prezentată tot mai des drept una dintre cheile tranziției ecologice. În Europa, ea stă la baza unor inițiative majore precum European Green Deal, noul EU Circular Economy Action Plan sau Critical Raw Materials Act. Ideea este simplă: produsele și materialele trebuie menținute în economie cât mai mult timp, prin reutilizare, reparare și reciclare, pentru a reduce presiunea asupra resurselor naturale.

În practică însă, un raport recent realizat de German Environment Agency și German Raw Materials Agency atrage atenția asupra unei probleme fundamentale: nu avem date suficiente pentru a înțelege cu adevărat cum funcționează ciclurile materialelor. Fără aceste date, politicile pentru economia circulară riscă să fie construite mai degrabă pe estimări decât pe evidențe solide.

Economia circulară depinde de materii prime secundare

Unul dintre obiectivele majore ale Uniunii Europene este creșterea utilizării materialelor reciclate. Un indicator central este Circular Material Use Rate, care arată ponderea materialelor secundare în consumul total de materii prime. În 2022, acest indicator era de aproximativ 12% la nivelul UE, iar obiectivul este dublarea lui până în 2030.

Această creștere este esențială pentru două motive majore. Pe de o parte, utilizarea materiilor prime secundare reduce dependența de importuri și riscurile geopolitice asociate. Pe de altă parte, reciclarea contribuie la reducerea emisiilor și a presiunii asupra resurselor naturale.

Pentru industrii precum metalurgia sau producția de baterii, reciclarea devine astfel o componentă strategică. De exemplu, legislația europeană prevede deja cerințe specifice privind conținutul de materiale reciclate în produse, inclusiv în baterii sau vehicule.

Problema: datele lipsesc exact acolo unde contează

Deși obiectivele politice sunt ambițioase, baza de date care ar trebui să permită monitorizarea lor este fragmentată. Potrivit raportului, există o ruptură majoră între politicile adoptate și capacitatea reală de a măsura rezultatele.

Situația este problematică din cel puțin trei motive:

• nu știm exact cantitățile reale de materiale reciclate,
• nu putem evalua calitatea reciclării,
• nu putem planifica investițiile necesare în infrastructura de reciclare.

Un principiu bine cunoscut în management spune că „nu poți gestiona ceea ce nu poți măsura”. În cazul economiei circulare, acest principiu devine evident: fără date detaliate despre fluxurile de materiale, este aproape imposibil să construiești politici eficiente.

De la mină la reciclare: un sistem extrem de complex

Analiza raportului se concentrează pe ciclurile metalelor, folosind două exemple reprezentative: aluminiul, un metal de bază utilizat pe scară largă, și cobaltul, un metal strategic utilizat în tehnologii avansate precum bateriile.

Ciclul unui metal este mult mai complex decât pare la prima vedere. El include:

• extracția și rafinarea metalelor,
• producția de semifabricate,
• fabricarea produselor,
• utilizarea acestora,
• colectarea deșeurilor,
• procesarea și reciclarea.

În fiecare etapă apar fluxuri de materiale, importuri și exporturi, dar și pierderi. De exemplu, o parte din metal se pierde în procese industriale, o altă parte se disipă în timpul utilizării, iar unele produse nu sunt colectate corespunzător la finalul vieții lor.

În plus, multe metale sunt integrate în produse complexe – de la automobile la echipamente electronice – ceea ce face dificilă urmărirea lor în statistici.

Statistica oficială nu este construită pentru economia circulară

Una dintre concluziile principale ale studiului este că sistemele statistice existente nu au fost concepute pentru a urmări ciclurile materialelor.

De exemplu:

• statisticile privind deșeurile clasifică materialele după origine, nu după compoziția lor;
• statisticile comerciale urmăresc produsele, nu metalele din interiorul lor;
• multe fluxuri de materiale reciclate nu sunt raportate separat.

În consecință, pentru multe metale – în special cele rare sau utilizate în cantități mici – datele sunt incomplete sau inexistente.

În multe cazuri, estimările depind de studii punctuale sau de opiniile experților, ceea ce face dificilă monitorizarea pe termen lung.

Urban mining: o resursă încă necunoscută

Un concept tot mai important în economia circulară este urban mining – ideea că orașele și infrastructura existentă reprezintă adevărate „mine” de materii prime.

Clădiri, mașini, echipamente electronice sau rețele de infrastructură conțin cantități mari de metale care ar putea fi recuperate în viitor. Problema este că nu știm exact cât material există în aceste stocuri antropice și când va deveni disponibil pentru reciclare.

Pentru a face aceste estimări sunt necesare modele complexe și baze de date detaliate despre compoziția produselor și durata lor de viață – informații care lipsesc în multe cazuri.

Cum poate fi rezolvată problema datelor

Raportul propune mai multe direcții pentru îmbunătățirea bazei de date necesare economiei circulare.

Printre cele mai importante se numără:

• definirea mai clară a conceptelor precum reciclare de înaltă calitate sau reciclare în buclă închisă;
• dezvoltarea unor nomenclatoare care să permită urmărirea materialelor în statistici;
• corelarea statisticilor de producție, comerț și deșeuri;
• colectarea de date specifice pentru materii prime critice;
• dezvoltarea unor modele pentru estimarea stocurilor de materiale din economie.

În același timp, autorii subliniază că noile sisteme de raportare trebuie construite fără a crește excesiv birocrația pentru companii. O soluție ar putea fi valorificarea datelor deja colectate prin alte instrumente, precum raportările de sustenabilitate sau mecanismele climatice.

Datele – infrastructura invizibilă a economiei circulare

În esență, raportul transmite un mesaj clar: economia circulară nu este doar o problemă de tehnologie sau reglementare, ci și una de informație.

Pentru a transforma reciclarea într-un pilon real al economiei europene, este nevoie de o infrastructură invizibilă: un sistem de date capabil să urmărească materialele de-a lungul întregului lor ciclu de viață.

Fără această infrastructură, obiectivele ambițioase ale Europei – reducerea dependenței de resurse, securitatea materiilor prime și neutralitatea climatică – riscă să rămână doar pe hârtie.