Pentru că România are nevoie de resursele din PNRR doamna Ministru al Mediului Diana Buzoianu a prioritizat în primele sale zile de mandat re-evaluarea proiectelor care sunt în responsabilitatea sa.

Pentru a marca stadiul de la care preia proiectele din PNRR a inițiat astăzi o conferință de presă. Auzind evaluările preliminare direct de la dânsa am avut senzația clară a unei discrepanțe majore între ambițiile din PNRR și ceea ce s-a început a se implementa în fapt. Cauza evidentă o constituie lipsa de capacitate administrativă, leadership-ul și/sau voința politică, toate acestea ducând probabil la o situație care astăzi este departe de a fi satisfăcătoare. Câteva informații preluate de pe pagina oficială a Ministerului Mediului regăsiți mai jos. Fără a intra în prea multe detalii se poate spune că în ce privește managementul deșeurilor situația este ceva mai roză decât la alte capitole, dar cu siguranță sub așteptările inițiale.

Doamna ministru a mai promis că va face audituri la instituțiile unde ar fi trebuit să se înregistreze progrese și nu s-au înregistrat. În teorie acestea ar trebui să arate de ce a preluat o situație care aparent pare nesatisfăcătoare. Așteptăm cu interes rezultatele acestor investigații. De exemplu acestea vor lămuri ce s-a întâmplat la Apele Române, dar nu numai.

‼️ hashtag#𝐏𝐍𝐑𝐑 - 𝐒𝐭𝐚𝐝𝐢𝐮𝐥 𝐢𝐦𝐩𝐥𝐞𝐦𝐞𝐧𝐭𝐚̆𝐫𝐢𝐢 𝐢̂𝐧 𝐬𝐞𝐜𝐭𝐨𝐫𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐦𝐞𝐝𝐢𝐮 | 𝐈𝐮𝐥𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟓

📣 „Astăzi e momentul adevărului. PNRR nu e doar o listă de investiții – e un test de guvernare, seriozitate și hashtag#responsabilitate.” – ministra Diana Anda Buzoianu.

🟢 Vești bune:
✅ Dotarea administrațiilor bazinale – 95% realizat
✅ Cadastrul apelor – 55% progres
✅ Împăduriri – 8.900 ha realizate
✅ 34 pepiniere funcționale
✅ Viituri torențiale – obiective atinse
✅ Digitalizare servicii – 75% realizată

🔴 Întârzieri majore și riscuri:
❌ 0 km diguri / 0 baraje realizate
❌ Doar 70 km de apă din 3.800 km
❌ 3.000 insule ecologice din 13.700
❌ 0 sisteme funcționale pentru gunoi de grajd
⚠️ Penalități posibile: peste 1,4 miliarde euro

🔍 Ce facem?
🤝 Renegociem cu CE pentru ținte realiste
📊 Vom publica lunar progresul fiecărei componente
🧾 Audit complet al instituțiilor care au pierdut peste 50% din investiții

💬 „Nu vom cosmetiza realitatea. Nu vom acoperi eșecuri. Dar nici nu vom abandona șansa uriașă pe care PNRR o aduce României.”

În încheiere o remarcă aparent superficială. Doamna Buzoianu a purtat la conferința de presă o pereche de bascheți albi care ar fi mers foarte bine și unor adolescenți. Poate constitui chiar un brand perosnal această opțiune vestimentară. În mod cert însă pe doamna ministru „nu o doare la bașcheți”.