Târgul din acest an a avut şi o secţiune dedicată remedierii siturilor contaminate şi a gestionării deşeurilor industriale periculoase. Ce v-a atras atenţia, în mod deosebit, şi care dintre soluţiile prezentate ar trebui implementate în România?
Secţiunea pe deşeuri periculoase a fost mai puţin medi-atizată decât celelalte şi, din păcate, aşa cum am mai spus, aici au fost doar câteva companii specializate în acest domeniu. O cauză poate fi, mă gândesc şi eu, faptul că în vestul Europei nu prea mai sunt multe de făcut în acest sens.
- a declarat Cristian Pocol, preşedinte, Asociaţia pentru Managementul Deşeurilor Industriale şi al Siturilor Contaminate - AMDISC –
Asociaţia pentru Managementul Deşeurilor Industriale şi Siturilor Contaminate a participat la Târgul Internaţional Pollutec 2011 – Paris. Care sunt cele mai importante aspecte care merită să fie menţionate legate de acest eveniment?
În primul rând, ceea ce m-a frapat a fost suprafaţa foarte mică de expunere, în comparaţie cu alte târguri de acest gen, din alte ţări. La Pollutec totul s-a desfăşurat într-o singură hală. Din păcate, companiile prezente erau toate de pe bătrânul continent, iar din afara sa nu era mai nimic. M-a surprins că cea mai mare parte a expozanţilor era formată din companii care produc echipamente pentru firmele care prestează servicii şi nu companii care fac servicii efectiv, iar dintre aceştia, foarte mulţi expozanţi erau specializaţi pe deşeurile reciclabile şi pe managementul apei. Pentru deşeuri periculoase erau doar câteva companii. Trebuie remarcată, însă, prezenţa a numeroase publicaţii de profil din Europa.