În viaţa de zi cu zi, oamenii înţeleg diferit şi la intensităţi variate nevoile lor (fiziologice, de securitate, apartenenţă de grup, de satisfacere a nevoilor spirituale), de aceea, ei luptă să-şi transforme dorinţele în trebuinţe efective, conform personalităţii fiecăruia.

Această luptă se duce nu numai împotriva rarităţii resurselor, ci şi pentru eficientizarea folosirii lor. Desigur că psihologii pot să ne spună mai multe despre cum fiecare om îşi ierarhizează, în ordinea importanţei, nevoile.

Ernest Becker considera, într-o carte cu care a câştigat premiul Pullitzer (The denial of Death – Negarea morţii), că groaza de moarte (instinctul de conservare) prevalează asupra fiecărui aspect al vieţii noastre.

Pentru a descifra realitatea, ştiinţa află pe căi experimentale cum evoluează un fenomen la scară locală şi pe durată infinitezimală (între t şi t+dt), apoi integrează ansamblul evoluţiilor locale într-o evoluţie globală. Primatul continuităţii este întărit şi legitimat de necesitatea ca savantul, în dorinţa de a acţiona asupra lumii, să poată prevedea cu precizie fenomenele în evoluţia lor, deci să poată deduce o stare oarecare plecând de la starea iniţială. Pentru a aplica mai uşor această metodă, s-a descoperit în secolul al XVII-lea, calculul diferenţial şi integral. Utilizarea lui duce însă la eliminarea discontinuităţii, care este fie ignorată, fie considerată un fel de „caz-limită” al continuităţii. Din acest punct de vedere, René Thom a elaborat o teorie matematică a catastrofelor, pentru a oferi o metodă generală de studiu a schimbărilor discontinue, a salturilor calitative. Conform acestei teorii, termenul de catastrofă are o semnificaţie matematică precisă, reprezentând o variaţie discontinuă a efectelor atunci când se produce o variaţie continuă a cauzelor. Altfel spus, atunci când o funcţie îşi schimbă valoarea într-un punct acesta prezintă o discontinuitate, iar punctul va fi considerat catastrofic. Pornind de aici, şi alţi matematicieni au dezvoltat modele catastrofice pentru fenomene extrem de diverse cum ar fi: revolte în închisori, crize bursiere, declanşarea unor alunecări de teren etc. S-a reuşit o clasificarea (din punct de vedere matematic) a tipurilor de catastrofe elementare în funcţie de numărul de dimensiuni ale spaţiului considerat (notat cu « r »). Din păcate această teorie nu poate momentan decât să facă o prezentare calitativă a unui tip de catastrofă şi nu cantitativă. Cu alte cuvinte putem previziona cum va evolua o catastrofă dar nu şi când se va declanşa aceasta (inclusiv care va fi mărimea sa). Putem să prezicem cu certitudine că un regim politic se va nărui, dar nu putem spune (nici măcar aproximativ) când (a se vedea colapsul brusc al sistemului comunist din anului 1989 care a luat prin surprindere SUA şi Comunitatea Europeană). De asemenea, teoria a confirmat faptul că în general putem prognoza destul de precis efectele unui dezastru natural dar nu şi când. Mulţi oameni, nu mai vor să accepte că dezastrele sunt inevitabile. Ei consideră, în mod eronat, că dezvoltarea tehnologică trebuie să rezolve orice problemă, inclusiv să-i protejeze de efectele dezastrelor. Ori tocmai dezvoltarea tehnologică, dacă nu respectă legile imuabile ale naturii, devine o sursă generatoare de probleme din ce în ce mai complexe, inclusiv în domeniul apărării împotriva dezastrelor. Conform Naţiunilor Unite, pagubele cauzate de efectele generate de dezastre au crescut de la 50 bilioane dolari în 1960 la 120 bilioane dolari în 1980. Pentru primii 6 ani după 1990, pagubele au atins deja cifra de 420 bilioane. Între anii 1966-1990 s-au înregistrat următoarele procente de pierderi pe tipuri de dezastre:

• inundaţii (77,2% afectaţi şi 8,6% decedaţi);
• seisme (4,3% afectaţi şi 42,9% decedaţi);
• erupţii vulcanice (0,1% afectaţi şi 2,0% decedaţi);
• fenomene meteorologice periculoase (18,4% afectaţi şi 46,4% decedaţi).

Dacă se analizează perioada 1965-1992, cele 4653 dezastre naturale au cauzat circa 3,6 milioane victime, au afectat 3 miliarde de oameni la nivelul mondial şi au provocat pierderi economice de 340 bilioane dolari.                                                                     Procentual, distribuţia pe tipuri de dezastre la nivel mondial pentru aceeaşi perioadă a fost următoarea:

• secetă 11%;
• cutremur 15%;
• inundaţii 30%;
• fenomene meteorologice periculoase 34%;
• alte tipuri de dezastre 11%.

Tot procentual, distribuţia victimelor a fost :

• secetă 51%;
• cutremur 16%;
• inundații 9%;
• fenomene meteorologice periculoase 22%;
• alte tipuri de dezastre 2%.                                                                                    

Distribuţia pierderilor economice pe aceleaşi tipuri de dezastre se prezintă astfel:                        secetă 6%;

• cutremur 27%;
• inundaţii 20%;
• fenomene meteorologice periculoase 43%;
• alte tipuri de dezastre 4%.

Interpretarea acestor analize și statistici relevă importanța abordării acestei laturi a protecţiei civile, separat sau uneori coroborat cu cele referitoare la efectele ce pot fi produse de armele de distrugere în masă şi/sau armele convenţionale.