Editorial realizat de Dr. Ing. Stelian Duduș
Evaluarea vulnerabilității și a riscului
Noţiunea de risc apare în secolul al XVII-lea, referitor la asigurările maritime. Abia în secolul al XVIII-lea, pornind de la jocurile de noroc, conceptul este dezvoltat ca element al teoriei probabilităţilor. Dicţionarul explicativ al limbii române, defineşte riscul (din punct de vedere academic) ca fiind: „posibilitatea de a se ajunge într-o primejdie, de a avea de înfruntat un necaz sau de suportat o pagubă, pericol posibil”.
O situaţie riscantă începe acolo unde probabilităţile devin determinabile. Riscul mai poate fi definit şi ca produsul dintre probabilitatea de apariţie a unui eveniment şi ordinul de mărime al consecinţelor acestuia. În figura de mai jos, pe axa X a fost reprezentată probabilitatea, iar pe axa Y gravitatea. Curba determinată de gravitate şi probabilitate este cunoscută drept „curba de acceptabilitate a riscului”; acest tip de curbă este folosită pentru determinarea riscului acceptabil şi a celui inacceptabil.
Pentru un eveniment cu frecvenţă mică de apariţie dar gravitate mare (reprezentat de un punct sub curba de acceptabilitate), riscul este considerat acceptabil. Pentru un eveniment cu consecinţe mai puţin grave dar cu probabilitate mare de apariţie (reprezentat de un punct situat deasupra curbei de acceptabilitate), riscul este considerat inacceptabil. Din această cauză, riscul unui accident nuclear este considerat acceptabil comparativ cu riscurile profesionale ale unui şofer care transportă substanţe toxice. Comunitatea trebuie să decidă dacă beneficiile aduse de dezvoltarea industrială compensează riscurile privind:
- afectarea sănătăţii unei părţi a populaţiei;
- distrugerea parţială a mediului;
- afectarea mediului de afaceri medii şi mijlocii la nivel local;
- modificarea climatului investiţional.
Relaţia risc-securitate poate fi definită printr-o funcţie de tip y = 1/x. Dacă riscul creşte la infinit, securitatea are tendinţa de a scădea către zero. Practic, se definesc două tipuri de limite:
- de risc minim = nivelul scăzut al riscului asigură funcţionarea în siguranţă a sistemului;
- de risc maxim = nivelul scăzut al securităţii nu mai permite funcţionarea sistemului.
Riscurile pot fi clasificate în modul următor:
- de ne-evitat (nu aduc beneficii și sunt considerate inerente; exemplu: incendii, cutremur, etc);
- în principiu evitabile (aduc beneficii importante; exemplu: accidentele de transport);
- evitabile (persoanele se expun voluntar la acestea; exemplu: accidentele ocazionate de practicarea unor sporturi).
În clasificările de mai sus, prin beneficii se întelege potențialul de a gândi și a lua măsuri de prevenire ale unor evenimente similare în viitor, după analiza accidentelor survenite în urma producerii risculurilor respective. Orice comportament decizional implică asumarea unui risc, reprezentând un concept de natură socială şi temporală. Oamenii, indiferent de profilul lor, percep în mod extrem de diferit şi uneori paradoxal, expunerea la factorii de risc. De exemplu, populaţia care locuieşte în preajma unei centrale nucleare consideră (în marea ei majoritate) că expunerea la efectele unui accident nuclear (deşi probabilitatea de producere este de peste 1/1000000) este mai riscantă decât cea la accidentele rutiere (în ultimii 30 de ani au murit peste 5,5 milioane de persoane numai în ţările dezvoltate datorită acestora).
Practic, orice risc poate fi apreciat cu ajutorul matricei riscului (figura de mai jos), unde:
- A, B, C, D, E reprezintă consecinţa ce poate fi produsă de riscul analizat (neimportant, limitat, mediu, ridicat şi dezastruos);
- 1, 2, 3, 4, şi 5 reprezintă probabilitatea de producere a riscului [improbabil (mai puţin de 1 eveniment la 1000 ani), posibil (1 eveniment la 100-1000 ani), puţin probabil (1 eveniment la 10-100 ani), probabil (1 eveniment la 1-10 ani), foarte probabil (mai mult de 1 eveniment pe an)] .
Desigur, pot exista şi alte tipuri de clasificări ale riscului, în funcţie de domeniul abordat. Pornind de la aceste considerente orice comunitate umană poate fi clasificată, din punct de vedere al nivelului de risc la care se supune, în două tipuri:
- comunităţi de tip A – se caracterizează prin existenţa unor riscuri ridicate datorită lipsei unui sistem de înştiinţare-alarmare, a unor planuri de protecţie şi intervenţie, folosirii unor tehnologii învechite, lipsei de pregătire managerială în domeniu etc;
- comunităţi de tip B – se caracterizează prin existenţa unor riscuri scăzute datorită remedierii problemelor enunţate la punctul A, precum şi datorită reducerii sau eliminării fizice a unor surse de risc.
În tabelul de mai jos este prezentat un tip de clasificare numerică a domeniilor reprezentând riscurile acceptabile şi cele inacceptabile, luând ca parametrii frecvenţa de apariţie şi gravitatea acestora. În partea de sub linia îngroşată se află domeniul riscurilor acceptabile, deasupra acesteia se găseşte domeniul riscurilor inacceptabile.
Teoretic, pentru a aprecia riscul la care este supusă o comunitate, se poate folosi formula:
R = f ( H ´ E ´ V ) unde: R = risc, H = hazard, E = elemente supuse la risc (persoane, bunuri etc.), V = vulnerabilitate.
De exemplu, în cazul unui judeţ afectat de un seism cu epicentrul în zona Vrancea, rezultă:
- hazard = zonarea seismică a teritoriului judeţului;
- element supus riscului = distribuţia densităţii populaţiei în judeţ (mai ales în mediul urban);
- vulnerabilitate = clasificarea clădirilor conform rezistenţei acestora la solicitarea seismică.
Prin combinarea celor trei tipuri de date, rezultă numărul estimativ de victime generate de cutremur. Rezultatul obţinut permite celor care administrează o comunitate (dar şi fiecărui individ) să hotărască care este nivelul de pierderi până la care riscul respectiv este acceptabil. Acest fapt este util deoarece unele zone de risc major pot prezenta şi oportunităţi economice şi sociale deosebite. O zonă în plină dezvoltare economică care oferă locuri de muncă numeroase şi bine plătite, va atrage un aflux masiv de persoane, chiar dacă aceştia sunt conştienţi că zona este de risc major în caz de inundaţii. Evaluarea vulnerabilităţii şi a riscului este elementul de legătură între implementarea proiectelor de dezvoltare şi procesul de limitare a efectelor dezastrelor.
Din punct de vedere al modului de percepţie a riscului la nivelul societăţii, cel mai des, se folosesc următoarele valori:
- peste 10-3/an, pentru riscurile fatale considerate inacceptabile;
- 10-3/an – 10-6/an , pentru riscurile fatale considerate acceptabile;
- sub 10-6/an, pentru riscurile fatale considerate neglijabile.
Societatea este mai preocupată de riscurile sociale cu consecinţe grave decât de riscurile cu consecinţe individuale. O rată a riscului de 10-6 decese/an la 100 persoane este percepută ca fiind mai gravă decât o rată individuală de deces de 10-4 om/an. Rezultă că percepţia de către populaţie a riscului este puternic influenţată de elemente subiective, cum ar fi:
- pierderile datorate unor evenimente, cum au fost accidentele de la Bhopal şi Cernobâl, sunt percepute de populaţie ca fiind mai grave decât evenimentele cotidiene cum sunt accidentele de circulaţie (deşi acestea din urmă generează constant mai multe victime);
- riscurile specifice activităţii unei firme sunt evaluate mai drastic (în sens negativ) de cei care nu sunt angajaţi aii firmei, decât de către aceştia din urmă;
- unele riscuri cum ar fi consumul de alimente depreciate, medicamente cu termen expirat, etc, sunt percepute ca fiind mai periculoase decât cele generate de consumul de exagerat de alcool, tutun, etc;
- riscurile imediate (cum ar fi transportul materialelor uşor explozive) sunt privite ca fiind mai periculoase decât cele îndepărtate (cum ar fi explozia unui recipient de gaze lichefiate);
- riscurile specifice unor activităţi cu caracter mai puţin public (exemplu: emisii de substanţe toxice de la un centru de cercetări al armatei) sunt considerate mai grave decât riscurile asociate activităţilor publice (degajări de noxe produse de centralele termoelectrice).