„Casa Regală a României, care a fost martora directă a prăbuşirilor identitare, instituţionale şi economico-sociale din a doua jumătate a secolului trecut, nu are cum să fie indiferentă la drumul Roşiei Montană în viitor. Alături de Academia Română, de Bisericile Ortodoxă şi Catolică şi de societatea civilă, Familia noastră va sprijini, în orice fel posibil, salvgardarea şi înflorirea virtuţilor şi valorilor Roşiei Montană, aşa cum s-au dăltuit ele timp de două mii de ani”, arată aceeaşi sursă.
Comunicatul este semnat de Principesa Margareta a României, care spune că Roşia Montană posedă o tradiţie bi-milenară, iar uimitoarele sale galerii, păstrate în vreme, vorbesc despre epoca daco-romană, despre cea medievală şi despre cea modernă”.
„Dar Roşia Montană are o frumuseţe naturală şi o tradiţie vie, care sălăşluiesc deopotrivă în armonia naturii şi în sufletele şi minţile oamenilor care o locuiesc.Multe sunt motivele pentru care Roşia Montană ar trebui să fie un exemplu de conectare, armonie, prosperitate şi un model de dezvoltare europeană din Mileniul III. Din păcate, felul în care ţinutul a fost tratat în ultimii patruzeci de ani a atentat serios la prezentul şi viitorul lui”, se precizează în comunicat.
Casa Regală a României spune că va sprijini salvarea Roşiei Montane, se arată într-un comunicat de presă.