Eco News

Solutii Durabile pentru un Mediu Curat și Verde

Sinteza proiectelor şi propunerilor legislative cu privire la protecţia mediului

L3/2012 - Propunere de lege pentru apro-barea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 115/2011 privind stabilirea cadrului instituţional şi autorizarea Guvernului prin Ministerul Finanţelor Publice de a scoate la licitaţie certifícate de emisii de gaze cu efect de seră atribuite României la nivelul Uniunii Europene.

Prin acest proiect de lege se doreşte stabilirea cadrului instituţional pentru aplicarea Regula-mentului nr. 1031/2010 al Comisiei, autorizarea Guvernului, prin Ministerul

Sancţiuni pentru neaplicarea dreptului comunitar al mediului Procedura de infringement

Directivele stabilesc o dată limită până la care statele membre trebuie să-şi adapteze legislaţiile. Statele membre au obligaţia de a comunica Comisiei Europene textele actelor cu putere de lege, precum şi actele administrative necesare pentru a se conforma prevederilor directivelor. Totodată, Comisia Europeană va veghea asupra aplicării corecte, pe viitor, de către statele membre sau autorităţile lor naţionale, regionale sau locale a prevederilor directivelor europene. În cazul în care un

O mai bună implementare a legislaţiei U.E va reduce costurile şi va îmbunătăţi mediul

Comisarul pentru mediu, Janez Potočnik, a declarat: „Dreptul UE nu este o invenţie a Bruxelles-ului;  el a fost adoptat în mod democratic de toate statele membre şi de Parlament, în interesul cetăţenilor. Protecţia mediului este asigurată prin aproximativ 200 de acte legislative bine stabilite, dar care, prea adesea, nu sunt corect aplicate. Acest lucru, pe lângă faptul că aduce prejudicii mediului, dăunează sănătăţii oamenilor, conduce la incertitudine pentru industrie şi subminează piaţa