Eco News

Solutii Durabile pentru un Mediu Curat și Verde

Proiect „Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienţi”

Poluarea cu nutrienţi din gunoiul de grajd este tema principală a unui proiect finanţat de Ministerul Mediului şi Banca Mondială, prin care se vor dota gospodăriile individuale cu platforme de depozitare a acestui tip de gunoi (astfel încât să nu mai aibă loc scurgeri care poluează apele şi solul).

Gazeificarea deşeurilor la Braşov

În Săcele, Jud Braşov, funcţionează o staţie experimentală de valorificare a deşeurilor, printr-un procedeu mai rar întâlni: gazeificarea cu ajutorul plasmei – considerată a patra stare de agregare. Materialele reciclabile (hârtie, cartoane, sticlă, plastic) sunt sortate, iar restul deşeurilor sunt mărunţite, apoi trimise în gazeificator, unde are loc iniţial o preîncălzire a deşeurilor (180-190 grade Celsius).

Utilizarea biomasei în România, premiată la Energy Globe Awards

Proiectul cu titlul „Biomasa înlocuieşte lemnul de foc” al Fundaţiei Terra Mileniul III a câştigat National Energy Globe în cadrul celei mai importante competiţii de soluţii de mediu, distincţie considerată „Oscarul pentru mediu”. Prin intermediul proiectului, se urmăreşte valorificarea deşeurilor agricole şi utilizarea acestora pentru încălzirea clădirilor din comuna Vlad Ţepeş, judeţul Călăraşi.