Eco News

Solutii Durabile pentru un Mediu Curat și Verde

„Două instrumente contează cel mai mult atunci când e vorba de protejarea biodiversităţii: respectarea legii şi educaţia”

O problemă stringentă a României, în context global, este impactul încălzirii globale: mai multe zone din ţara noastră prezintă un risc ridicat de secetă şi deşertificare, în special cele unde temperatura medie anuală este mai mare de 10°C; suma precipitaţiilor atmosferice anuale este sub 350 – 550 mm. Aceste schimbări au avut şi au în continuare efect considerabil asupra biodiversităţii.

 

Poluarea este la rândul său o ameninţare, în special cea manifestată la nivelul apelor sau poluarea cu

„Luna mediului” celebrată în Judeţul Argeş

Proiectul şi-a propus informarea şi conştientizarea tinerei generaţii despre problemele de mediu actuale, importanţa energiei verzi, şi cum poate contribui fiecare la protecţia naturii. Au avut loc acţiuni de educaţie ecologică desfăşurate la nivelul şcolilor din judeţul Argeş – simpozioane, concursuri, expoziţii de artă plastică şi fotografică, acţiuni de ecologizare, parade de modă eco (costume din materiale reciclate), realizare de referate, prezentări ppt, poezii, postere, afişe, pliante şi

Să fim buni cu mediul, iar el ne va mulţumi!

O componentă esenţială în atingerea obiectivelor proiectului rezidă din acţiunile de conştientizare şi implicare activă a comunităţilor locale. Astfel, APM  Mureş, în parteneriat cu Şcoala Generală Stânceni, a organizat, cu ocazia Zilei Mondiale a Mediului - 5 iunie 2012, un concurs expoziţional de artă fotografică a cărui tematică ecologică se înscrie în seria de manifestări care întâmpină celebrarea a 20 de ani ai instrumentului Life al Comisiei Europene, în România. Soluţia de comunicare