Eco News

Solutii Durabile pentru un Mediu Curat și Verde

Principalele surse de poluare atmosferică

Transporturile

Transporturile sunt, după cum bine ştiţi, o altă importantă sursă de poluare. Astfel, în S.U.A. 60% din totalul emisiilor poluante provin de la autovehicule, iar în unele localităţi ajung chiar şi până la 90%. Autovehiculele care funcţionează cu motor cu combustie sunt un factor poluant care este luat din ce în ce mai mult în seamă. Oraşele mari sau aglomeraţiile urbane dense sunt afectate în mare măsură de transporturile cu eliberare de noxe.

Erupţiile vulcanice

„România sălbatică”, prin fotografii

WWF România a lansat în Piața Unirii din Cluj-Napoca, „România sălbatică”, expoziția de fotografie în aer liber dedicată celor mai sălbatice și spectaculoase locuri din cele 13 parcuri naționale ale României și din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării. Inițiat de către fotograful Dan Dinu, proiectul reunește 50 de fotografii, expuse pe panouri de mari dimensiuni, prezentând locuri mai puţin cunoscute, dar impresionante, pe care acesta le-a străbătut.

Poluarea creşte riscul atacurilor cerebrale şi al demenţei senile

Două studii publicate simultan vin să întărească faptul că poluarea aerului are efecte negative asupra sănătăţii. Primul studiu pune în evidenţă legătura dintre poluare şi riscul de atacuri cerebrale, iar cel de-al doilea relevă influenţa aerului poluat asupra îmbătrânirii cerebrale la femei.