Eco News

Solutii Durabile pentru un Mediu Curat și Verde

SĂ NE JUCĂM DE-A GRĂDINĂRITUL

Coliba din vrej

Cu doar câțiva pari și niște boabe de fasole putem realiza o ascunzătoare vie, din vrejuri de fasole. Ideea comună atât pentru curte, cât și pentru balcon este faptul că parii (de metal îmbrăcat sau plastic) să formeze o piramidă, prin legarea vârfurilor la un loc. La fel și în cazul udării constante, cât să ținem pământul moale, dar nu ud. Nu uita să lași deschisă forma geometrică, pentru a permite celor mici să intre. Varianta pentru balcon presupune înfigerea parilor în cele

RELAŢIA DINTRE DREPTUL DE PROPRIETATE PRIVATĂ ŞI DREPTUL LA MEDIU SĂNĂTOS ÎN CONSTITUŢIA ROMÂNIEI

Un mediu sănătos este un mediu în care se produc în cantitate suficientă ceea ce în jargon tehnic numim servicii ecosistemice cu caracter public, de exemplu apă curată, aer curat, un climat local şi regional favorabil, sau protecţie în faţa inundaţiilor. Preferăm, şi plătim scump, să avem locuinţa lângă o pădure de câmpie sau un lac, deşi nu deţinem pădurea şi lacul, în loc să o avem lângă o zonă industrială. Preferăm, de asemenea, să avem casa de vacanţă într-o zonă montană idilică lângă un

FOLIA FOTOVOLTAICĂ ÎŢI ÎNCARCĂ TELEFONUL DE LA SOARE

Cei de la Wysips speră ca primele telefoane echipate cu noua folie să ajungă în magazine până la sfârșitul anului. Ludovic Dubois, președintele general al firmei dezvoltatoare, a prezentat la Barcelona un smartphone echipat cu folia fotovoltaică, iar imediat după expunerea la o sursă de lumină telefonul a început să se încarce. Se pare că la o expunere de aproximativ 10 minute, se va putea comunica 2 minute, iar pentru o reîncărcare completă este nevoie de o expunere de aproximativ 6 ore