Eco News

Solutii Durabile pentru un Mediu Curat și Verde

Green Agenda - Toate evenimentele importante pentru cei procupați de mediu și ecologie

http://www.eea.europa.eu/events/engaging-communities-on-energy-and-4

 

4-7 iulie, Brighton, Anglia

European Conference on Sustainability, Energy and the Environment

Tema conferinţei este „Durabilitate, societate şi mediu: căutarea de sinergii”  şi se adresează în special oamenilor de ştiinţă, mediului academic şi membrilor comunităţii de afaceri din întreaga lume, dar şi tuturor celor care practică în domeniu. Scopul este de a căuta sinergii și soluții durabile la problemele complexe ale

Plantele „vorbesc” între ele

Studii făcute asupra lumii vegetale din natură, asupra comunităţilor de plante şi asupra relaţiilor care există între speciile vegetale diferite (sau între indivizii aceleiaşi specii) arată că plantele comunică, aproape că „vorbesc” unele cu altele, prin intermediul diferitelor semnale chimice (la nivel suprateran) şi printr-o reţea foarte bine dezvoltată, la nivel subteran, numită micoriză. Astfel, în natură, plantele au un adevărat sistem de semnalizare şi comunicare.

Relaţiile pe care

Lista colectorilor respinși în Programul "Rabla 2013"

Începând cu 31 mai 2013, operatorii economici care au fost respinși pot depune contestații la sediul Administrației Fondului pentru Mediu, Splaiul Independenței, nr. 294, Corp A, Sector 6 București. De asemenea, reprezentanții Administrației Fondului pentru Mediu împreună cu inspectorii Gărzii Naționale de Mediu au început să controleze toți colectorii înscriși în programul ”Rabla 2013” pentru a verifica dacă îndeplinesc condițiile prevăzute de legislația în vigoare. Anul acesta, 288 de dosare