Eco News

Solutii Durabile pentru un Mediu Curat și Verde

STUDIU: Încălzirea globală a topit ultima regiune stabilă din calota glaciară a Groenlandei

Potrivit acestui studiu, publicat pe site-ul revistei Nature Climate Change, creşterea importantă a temperaturilor din 2013 a accelerat topirea calotei ce provine dintr-un lung "râu de gheaţă" din nord-estul Groenlandei.

Nord-estul calotei glaciare a pierdut astfel 10 miliarde de tone de gheaţă pe an, între aprilie 2003 şi aprilie 2012, potrivit oamenilor de ştiinţă.

Topirea gheţurilor din Groenlanda a fost unul dintre factorii care au contribuit cel mai mult la creşterea nivelului

Mușchi din zona antarctică au revenit la viață după 1.500 de ani de hibernare sub gheață

Înaintea acestei descoperiri, se demonstrase regenerarea materiei vegetale după cel mult 20 de ani, afirmă cercetătorii. Numai bacteriile au revenit la viață după atâția ani.

'Mușchii se aflau de multă vreme în stare de congelare', iar 'timpul lor de supraviețuire este mult mai lung decât tot ce am văzut până acum', spune Peter Convey de la Institutul antarctic britanic (British Antarctic Survey), autorul principal al lucrării apărute în revista Current Biology.

Descoperirea are o

Vremea până pe 30 martie. Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului european pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.

BANAT

Vremea va fi calda în prima saptamâna a intervalului de prognoza, iar a doua saptamâna va avea un regim termic normal pentru