Eco News

Solutii Durabile pentru un Mediu Curat și Verde

Szép Róbert (UDMR) a fost numit de Ponta comisar general adjunct la Garda Naţională de Mediu

El a fost recomandat pentru funcţie de filiala Miercurea Ciuc a UDMR.

Decizia de numire a fost semnată vineri de premierul Ponta.

Korodi: Companiile din România cu disponibilitate de certificate de emisii CO2 trebuie să se înregistreze în sistemul european până la 30 aprilie

'De când am preluat Directiva europeană de comercializare a certificatelor de gaze cu efect de seră, companii importante din România, indiferent că sunt de stat sau private, au trebuit să se conformeze la reglementări și reguli similare cu companii din Suedia. Din cauza unor abordări neprofesioniste, a trebuit ca anul acesta, după patru luni de diligențe cu Comisia Europeană, să ne trimită o amendă de 32 de milioane de euro pentru Termocentrale Oradea. Concluzia este una singură: fără

România are un grad de împădurire de numai 29%, față de 40% în UE

Potrivit studiului, gradul de împădurire a teritoriului României este foarte scăzut și în comparație cu alte țări europene care au condiții naturale apropiate de aceasta, cum sunt Slovenia, cu 62% zonă de pădure, Austria, cu 47%, Slovacia, cu 41%.

Academicianul Giurgiu motivează această situație prin gradul scăzut de asigurare a administrării pădurii și fărâmițarea excesivă a fondului forestier.

'Ne confruntăm cu o fărâmițare excesivă a proprietății forestiere, în prezent există aproape