Eco News

Solutii Durabile pentru un Mediu Curat și Verde

Hunedoara: Romanca - cel mai tânăr pui de zimbru din Rezervația Slivuț-Hațeg

"Puiul s-a născut în urmă cu două zile, chiar de Ziua Europei. Este o femelă pe care o cheamă Romanca, iar naș de botez i-am fost eu. Starea de sănătate a puiului este foarte bună. Am văzut-o împreună cu medicul veterinar, care s-a declarat mulțumit", a declarat duminică, pentru AGERPRES, Alexandru Bulacu, responsabil de proiecte în cadrul WWF-România.

Mama Romancăi este Roxana, o femelă care a fost inclusă inițial într-un program de reintroducere a zimbrilor din rezervații în zone

Castorul, o specie cheie pentru ecosistem

Beneficiile pe care le au asupra sănătății sau frumuseții umane sunt infime, în comparație cu rolul speciei pentru mediul înconjurător. Castorii au fost readuși pe teritoriul țării noastre începând cu anul 1998. Despre importanța acestui animal am stat de vorbă cu unul dintre cercetătorii din cadrul colectivului ICAS Stațiunea Brașov, Claudiu Pașca.

După mai mult de 150 de ani de la dispariția speciei, începând din 1998, în România au avut loc acțiuni de repopulare. Ce ne puteți spune despre

Bucureștiul are hartă hidrogeologică

mediul sedimentar în zone urbane – SIMPA” își propune crearea în cadrul UTCB a unui nucleu de competență științifică și tehnologică multidisciplinară de înalt nivel, care să cerceteze, să înțeleagă și să caracterizeze acviferele în medii sedimentare și să ofere date de calitate pentru buna gestionare a acestora pe termen lung.

„Zonele urbane reprezintă o concentrare a conflictelor între utilizarea și protecția apelor. Jumătate din populația lumii și aproximativ 73% din populația Europei