Într-un moment în care economia circulară nu mai este un obiectiv teoretic, ci o obligație de implementare, vă invităm să participați la cea de-a doua conferința, desfășurată în regiunea Nord – Vest. Evenimentul este organizat de FADI – Federația Asociațiilor de Dezvoltare Intercomunitară, Asociația EcoAtitudine și Revista InfoMediu Europa, în parteneriat cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor.
România intră într-o etapă în care nu mai discutăm despre direcție, ci despre rezultate. Investițiile în infrastructura serviciilor de mediu, presiunea țintelor europene și realitatea din teren obligă administrația publică, operatorii și industria de profil să lucreze împreună pentru atingerea țintelor asumate.. Conferința de la Cluj-Napoca este construită exact în această logică: nu doar ca un spațiu de dezbatere, ci și un cadru aplicat în care discuțiile se vor finaliza cu vizite la proiectele implementate in județul Cluj.
27 mai | Conferință & Vizită tehnică
Ziua este dedicată dialogului dintre autorități, operatori și industrie, cu accent pe:
- dezvoltarea infrastructurii de tratare și gestionarea deșeurilor municipale
- implementarea proiectelor la nivel local și regional
- finanțarea investițiilor în sectorul serviciilor de mediu și a instalațiilor de valorificare a deșeurilor
- transparență, digitalizare EPR și trasabilitate
După conferință, participanții vor avea oportunitatea de a vizita:
Centrul de Aport Voluntar (CAV-mare) - Cluj-Napoca - un proiect relevant pentru dezvoltarea infrastructurii de colectare separată la nivel local.
28 mai | Vizită tehnică – Waste Powertech
A doua zi este dedicată unei perspective aplicate asupra tehnologiei - Instalația Waste Powertech.
Vizita oferă ocazia de a înțelege direct modul în care soluțiile tehnologice contribuie la valorificarea deșeurilor și la atingerea obiectivelor de economie circulară.
Evenimentul se adresează:
- administrațiilor publice locale și județene
- asociațiilor de dezvoltare intercomunitară (ADI)
- operatorilor de servicii publice
- companiilor din industrie și furnizorilor de tehnologii
- experți si organizații profesionale din domeniu
Acesta nu este un eveniment despre ce ar trebui făcut. Este un eveniment despre ce funcționează și cum poate fi replicat.
Participarea se face în limita locurilor disponibile.