• Webbanner Ecomondo
  • Ned 2020 Web
Luni, 08 Septembrie 2014 00:48

Societatea civilă se mobilizează pentru transportul feroviar

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Pentru a atinge aceste obiective mai multe organizaţii nonguvernamentale, actori economici interesaţi de transportul feroviar, împreună cu reprezentanți ai autorităţilor publice locale au decis să-şi unească forţele pentru a impune pe agenda publică necesitatea dezvoltării transportului feroviar modern şi eficient. Transportul este sectorul problemă la capitolul emisii de gaze cu efect de seră, fiind singurul sector în care trendul emisiilor este în continuă creştere (cu 28% în 2011, faţă de anul de referinţă 1990), a arătat preşedintele Asociaţiei pentru Mobilitate Metropolitană şi preşedinte onorific al Clubului Feroviar Octavian Udrişte, citând datele Agenţiei Europene pentru Mediu. Însă din totalul emisiilor de dioxid de carbon, sectorul feroviar contribuie cu un procent de doar 0,6%, arată aceleaşi date, în vreme ce transportul rutier participa cu 93% din totalul emisiilor din transport.

„Numai electrificând căile ferate vom putea să reducem emisiile de CO . Din păcate, investiţiile în infrastructura feroviară au lipsit cu desăvârşire în ultimii 24 de ani. Aproximativ 60% din calea ferată necesită reparaţii capitale. Fără aceste reparaţii scade viteza de rulare, iar aceasta face ca transportul feroviar să nu mai fie atractiv, intrându-se într-un cerc vicios", a susținut Octavian Udrişte.

În cadrul aceluiaşi seminar, expertul de mediu Dumitra Mereuţă a subliniat necesitatea unei viziuni coerente în planificarea acţiunilor de reducere a emisiilor în transport.

Cititi articolul integral in Revista Infomediu Europa pe care o puteti cumpara de la reprezentantele Inmedio si Relay. De asemenea, daca doriti, va puteti abona la revista aici.

„Este necesară revitalizarea căii ferate, transformarea transportului feroviar într-unul atractiv în privinţa raportului preţ-calitate şi electrificarea rutelor principale pentru a asigura un transport mai curat cu emisii reduse de CO2”. Aceasta este concluzia la care au aderat toţi participanţii la seminarul „Transporturile în Contextul Economiei cu Emisii Reduse de Carbon”, organizat, la începutul lui iulie, de fundaţia Terra Mileniul III în parteneriat cu SNSPA.
Ultima modificare Vineri, 01 Mai 2015 23:46

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.

Infomediu Europa

S.C. RECYCLING INTERNATIONAL MAGAZINE S.R.L.
Sat Surani 107
Comuna Surani, Judetul Prahova
Telefon: +40 720 88 28 55

Ne puteți urmări și pe: