• Webbanner Ecomondo
  • Ned 2020 Web
Marți, 17 Iunie 2014 06:54

Văcărești, la un pas de Parc Natural Urban

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Spații importante din capitale precum Praga, Berlin, New York sau Viena sunt declarate arii naturale protejate, beneficiind astfel de un regim de protecție și conservare și sunt destinate activităților recreative și educaționale pentru populația urbană. Grupul de inițiativă pentru înființarea Parcului Natural Văcărești, alcătuit din organizațiile Salvați Dunărea și Delta, Ecopolis, Kogayon și National Geographic – România, a demarat în anul 2012 procedurile de instituire a protecției în zonă. Conform Studiului de fundamentare științifică, avizat pozitiv de Academia Română în mai 2013, zona are o certă valoare științifică și peisagistică, acolo dezvoltându-se un ecosistem natural umed care adună specii rare de faună și floră.

Dezbatere publică în luna iunie

Asociațiile au prezentat în cadrul unei conferințe, alături de Anne Jugănaru, Secretar de Stat în Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice (MMSC), care sunt noutățile în privința desemnării ariei protejate. Astfel, după ce în urmă cu două luni, Consiliul General al Municipiului București a avizat instituirea protecției în zona Văcărești, MMSC încearcă acum modificarea OUG nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, pentru clarificarea noțiunii de Parc Natural Urban.

Cititi articolul integral in Revista Infomediu Europa pe care o puteti cumpara de la reprezentantele Inmedio si Relay. De asemenea, daca doriti, va puteti abona la revista aici.

Zona lacului Văcărești ar putea deveni primul Parc Natural Urban din România și printre cele mai mari de acest fel din Europa. Zona ar putea deveni o atracție turistică, un loc de recreere și un spațiu de conviețuire în armonie între viețuitoarele sălbatice deja existente în zonă și comunitatea locală. În jur de 189 de ha de spațiu verde ar putea fi redate bucureștenilor prin declararea ca Parc Natural a zonei Văcărești.
Ultima modificare Vineri, 01 Mai 2015 23:46

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.

Infomediu Europa

S.C. RECYCLING INTERNATIONAL MAGAZINE S.R.L.
Sat Surani 107
Comuna Surani, Judetul Prahova
Telefon: +40 720 88 28 55

Ne puteți urmări și pe: