• Ned 2020 Web
Miercuri, 14 Mai 2014 21:30

O firmă care construieşte mai multe vile în Parcul Tineretului, amendată pentru defrişări ilegale

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Firma Construcţii Locuinţe Noi CHI SRL dezvoltă un proiect imobiliar pe terenul din Parcul Tineretului care a aparţinut Mărioarei Micşunescu.

Potrivit directorului executiv al Direcţiei de Mediu din cadrul Poliţiei Locale a Sectorului 4, Eugenia Talău, la sesizarea mai multor cetăţeni, poliţiştii locali au intervenit, împreună cu reprezentanţii Direcţiei de Mediu, pe terenul proprietate privată din strada Pridvorului nr.28 şi au dat trei amenzi, pentru tăierea a doi copaci şi pentru toaletarea neautorizată a altor cinci.

Eugenia Talău a precizat că în 7 aprilie, în urma sesizărilor primite de la cetăţeni, s-a constatat tăierea a doi arbori, pentru care au fost aplicate două amenzi, iar în 12 mai au fost sesizate alte lucrări de defrişare a arborilor, din verificările efectuate constatându-se că se efectuau toaletări neautorizate la cinci arbori, pentru care a fost aplicată o amendă.

"În data de 14 mai, o echipă a Poliţiei Locale a Sectorului 4, care a efectuat verificări în urma sesizărilor primite, a constatat existenţa unui panou din care se evidenţiază faptul că se demarează un proiect de investiţii, potrivit Autorizaţiei de Construire nr.804/1777 şi 37064/26.10.2012, emisă de către Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti societăţii Construcţii Locuinţe Noi CHI SRL pentru Tineretului parc VIW Residences", a declarat, pentru MEDIAFAX, Eugenia Talău.

Totodată, s-a mai constatat că au mai fost defrişaţi 40 de arbori, pentru care firma a fost amendată cu 5.000 de lei.

Reprezentanţii Primăriei Capitalei au confirmat că pentru arborii tăiaţi pe terenul în cauză nu există aviz de defrişare.

Actualul proprietar al terenului care a aparţinut Marioarei Micşunescu, Ion Chiriţă, a declarat că în urmă cu câteva luni a cumpărat terenul pe care urmează să dezvolte un proiect imobiliar.

"Ştiu că locuitorii din zonă sunt supăraţi de proiectul pe care îl dezvoltăm în zonă, însă noi ne facem treaba, după ce am obţinut în instanţă autorizaţia de construire", a declarat miercuri, pentru MEDIAFAX, Ion Chiriţă, administratorul firmei Construcţii Locuinţe Noi CHI SRL.

O firmă care construieşte mai multe vile pe terenul din Parcul Tineretului care a aparţinut Mărioarei Micşunescu a fost amendată, miercuri, cu 5.000 de lei, pentru că a tăiat mai mulţi copaci, fără a avea aviz de defrişare, anterior fiind date şi alte amenzi, tot pentru acelaşi motiv.
Ultima modificare Vineri, 01 Mai 2015 23:46

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.

Infomediu Europa

S.C. RECYCLING INTERNATIONAL MAGAZINE S.R.L.
Sat Surani 107
Comuna Surani, Judetul Prahova
Telefon: +40 720 88 28 55

Ne puteți urmări și pe: