• Webbanner Ecomondo
  • Ned 2020 Web
Marți, 08 Aprilie 2014 19:05

Oficial Chevron: Explorarea gazelor de şist la Pungeşti va începe în două-trei săptămâni

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Oficialii companiei Chevron au anunţat, marţi, că procesul de explorare a gazelor de şist în prima locaţie deţinută în România, cea de la Pungeşti, va începe în două-trei săptămâni, în condiţiile în care sonda a fost adusă deja în perimetrul amenajat la ieşirea din localitatea Siliştea, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Procesul de forare va dura până la 90 de zile, urmând ca specialiştii firmei angajate de Chevron să preleveze mostre de sol, care vor fi analizate în laboratoare, unde va fi evaluată capacitatea zăcământului, în funcţie de care se va decide dacă este rentabilă şi exploatarea gazelor de şist.

"În momentul de faţă, are loc operaţiunea de montaj a sondei, după care se va ridica pe poziţie pentru începerea operaţiunilor. Trebuie să ne asigurăm că tot ceea ce ţine de aceste utilaje se desfăşoară în siguranţă. Estimăm că, în două-trei săptămâni, vor începe operaţiunile de explorare", a declarat, marţi, pentru corespondentul MEDIAFAX managerul sitului deţinut de compania Chevron la Siliştea - Pungeşti, George Orbu.

Explorarea efectivă a gazelor de şist în localitatea vasluiană Pungeşti va începe în două-trei săptămâni, au anunţat, marţi, oficialii companiei Chevron, urmând ca procesul de forare pentru extragerea probelor de sol în vederea evaluării zăcământului să se facă în 90 de zile.
Ultima modificare Vineri, 01 Mai 2015 23:46

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.

Infomediu Europa

S.C. RECYCLING INTERNATIONAL MAGAZINE S.R.L.
Sat Surani 107
Comuna Surani, Judetul Prahova
Telefon: +40 720 88 28 55

Ne puteți urmări și pe: