• Webbanner Ecomondo
  • Ned 2020 Web
Luni, 07 Aprilie 2014 22:28

Ponta, despre gazele de şist: Dacă nu avem gaze din producţia internă, de unde le luăm? Din Rusia

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

El a precizat că se referă la acest subiect după ce a observat protestele organizate, duminică, în cazul gazelor de şist.

"Am văzut ieri - chiar dacă nu a fost foarte mediatizat, eu iau foarte în serios - discuţia despre gazele de şist. A fost o zi de organizare a unor proteste apropos de gazele de şist şi cred că e un alt subiect asupra căruia trebuie să discutăm foarte serios, pentru că trebuie spus «Bun, şi dacă nu avem gaze din producţia internă, de unde le luăm ? Din Rusia». Adică, în contextul actual, cred că orice protest trebuie să aibă un scop şi o finalitate şi cred că o discuţie serioasă pe orice temă e utilă", a spus Ponta.

Peste 350 de persoane au participat, duminică după-amiază, în municipiul Vaslui, la un marş de protest faţă de gazele de şist, manifestanţii scandând lozinci împotriva clasei politice şi a firmei care desfăşoară activităţi de explorare a gazelor de şist în judeţ.

Peste 300 de oameni s-au adunat, începând cu ora 14.00, în Piaţa Civică din Vaslui, scandând "Jos Băsescu, Ponta şi Antonescu", "Afara, afară, cu Chevronul din ţară", "Refuz, rezist, gazelor de şist".

Acţiuni similară au avut loc, duminică, în localitatea Banca, unde aproximativ 30 de oameni s-au adunat în curtea sediului Căminului Cultural, precum şi în municipiul Bârlad, unde peste 100 de localnici şi-au exprimat nemulţumirile în faţa sediului primăriei.

Proteste faţă de explorarea şi exploatarea gazelor de şist au avut loc şi în Bucureşti, Arad, Cluj-Napoca şi Timişoara.

Gazele de şist reprezintă un subiect care trebuie discutat serios, precizându-se că, dacă nu există gaze din producţia internă, atunci alternativa este cumpărarea acestora din Rusia, astfel că orice protest pe această temă trebuie să aibă un scop şi o finalitate, a declarat premierul Victor Ponta.
Ultima modificare Vineri, 01 Mai 2015 23:46

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.

Infomediu Europa

S.C. RECYCLING INTERNATIONAL MAGAZINE S.R.L.
Sat Surani 107
Comuna Surani, Judetul Prahova
Telefon: +40 720 88 28 55

Ne puteți urmări și pe: