• Ned 2020 Web
Miercuri, 12 Martie 2014 08:22

STUDIU Elefanții recunosc vocile oamenilor

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Studiul, desfășurat în Parcul Național Amboseli (Kenya), a vizat reacția unor familii întregi de elefanți față de vocile înregistrate ale unor persoane provenite din două dintre grupurile etnice majoritare în zonă, Masai și Kamba.

Rezultatele, publicate în ultima ediție a revistei 'Proceedings of the National Academy of Sciences', arată că animalele au manifestat teamă și un comportament agresiv când au auzit vocile unor adulți Masai, în timp ce atitudinea lor față de vocile de femei și copii a fost mai puțin agresivă.

'Diferitele grupuri de ființe umane pot reprezenta diverse niveluri de pericol pentru animalele care trăiesc în jurul lor', a subliniat Karen McComb, profesor la Universitatea din Sussex și cercetător principal în cadrul acestui studiu.

Elefanții încearcă să se adapteze amenințării omului, a adăugat Karen McComb. În opinia sa, 'oamenii sunt cei mai periculoși și versatili prădători cu care se confruntă în prezent elefanții'.

Studii anterioare au arătat că elefanții africani manifestă mai multă teamă față de mirosul hainelor purtate de bărbații Masai, precum și un comportament agresiv când se prezintă în fața lor o ființă umană îmbrăcată în roșu.

Elefanții au capacitatea de a recunoaște limbajul oamenilor și de a face diferența între etnii, ca și între bărbați și femei, potrivit unui studiu al Universității din Sussex, dat publicității marți și preluat de EFE.
Ultima modificare Vineri, 01 Mai 2015 23:46

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.

Infomediu Europa

S.C. RECYCLING INTERNATIONAL MAGAZINE S.R.L.
Sat Surani 107
Comuna Surani, Judetul Prahova
Telefon: +40 720 88 28 55

Ne puteți urmări și pe: