• Webbanner Ecomondo
  • Ned 2020 Web
Miercuri, 26 Februarie 2014 09:03

Noi investiţii pentru protejarea şi promovarea biodiversităţii din Siriu şi Penteleu

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Cele două arii projetate de la Siriu şi Penteleu aflate în custodia Consiliului Judeţean Buzău vor beneficia şi anul acesta de investiţii. Preşedintele CJ Buzău, Cristi Bîgiu, a declarat săptămâna trecută că, pentru aria protejată de la Siriu există un proiect de investiţie în valoare de 2,75 milioane de lei, în timp ce pentru aria protejată Penteleu, proiectul se ridică la 2,73 milioane lei. Practic, Consiliul Judeţean Buzău va continua proiectele de investiţii demarate în urmă cu circa doi ani. Banii atraşi pentru cele două arii protejate provin din fonduri europene, prin Programul Operaţional Sectorial Mediu.

Scopul principal al acestor investiţii, pe lângă protecţia acordată celor două situri, este acela de a dezvolta un turism sustenabil. După cum se cunoaşte, proiectele pentru cele două arii îşi propun să asigure conservarea diversităţii biologice prin prevenirea şi excluderea oricărei forme de exploatare a resurselor naturale şi a folosinţelor terenurilor peste capacitatea de suport a acestora şi prin promovarea activităţilor tradiţionale practicate de comunităţile din zonă, valorificând într-o manieră durabilă capitalul natural existent. Totodată, pentru cele două arii protejate, Consiliul Judeţean a iniţiat proiecte pentru construirea infrastructurii de vizitare a celor două zone, fără ca acest lucru să afecteze natura.

În acest fel, interesul turiştilor trebuie să fie focalizat pe trasee tematice. Un alt obiectiv este acela de a proteja specia „ursus arctos” prin interzicerea vânătorii în cele două situri. În acest sens, va fi implementat un sistem de monitorizare a acestei specii, care va cuprinde un raport cu date ştiinţifice atât despre zonele de refugiu şi concentrare, cât şi despre deplasările speciei, bonitatea habitatelor şi recomandări despre conservare. Concret, la finalul proiectelor iniţiate de Consiliul Judeţean Buzău, în cele două situri vor fi amenajate câte un centru de vizitare, vor fi amplasate panouri de informare şi de atenţioanre şi indicatoare. Totodată, vor fi create locuri de campare, locuri de popas şi observatoare pentru floră şi faună.

Ariile protejate Siriu şi Penteleu vor beneficia şi anul acesta de investiţii. În calitate de custode, Consiliul Judeţean Buzău se va ocupa de continuarea proiectelor privind protejarea şi promovarea biodiversităţii în cele două arii protejate.
Ultima modificare Vineri, 01 Mai 2015 23:46

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.

Infomediu Europa

S.C. RECYCLING INTERNATIONAL MAGAZINE S.R.L.
Sat Surani 107
Comuna Surani, Judetul Prahova
Telefon: +40 720 88 28 55

Ne puteți urmări și pe: