Un pui de zimbru s-a născut recent la rezervaţia din Neamţ
Scris de Infomediu EuropaParcul de zimbri din judeţul Neamţ s-a mărit cu un nou membru. E vorba despre un pui de o săptămâna, născut în rezervaţia din localitatea Vânători. Odată cu naşterea lui, numărul de zimbri crescuţi în semilibertate, în rezervaţie, a ajuns la 21. Puiul a devenit deja atracţia locului.
Puiul de zimbru a fost descoperit acum câteva zile de îngrijitorii Rezervaţiei. Încă nu au reuşit să se apropie de el, dar estimează că are o săptămână şi e femelă. Puiul a fost admirat şi de elevii din comuna Vânători, care obişnuiesc să facă orele de ştiinţă în natură.
Naşterea puiului, acum în prag de iarnă, demonstrează că membrii turmei s-au adaptat la condiţiile din rezervatie.
Rezervaţia din Neamţ este una dintre cele patru existente la noi în ţara. Aici locuiesc în semilibertate 21 de zimbri. După perioada de aclimatizare, aceştia vor eliberaţi în sălbăticie, acolo unde trăiesc deja 11 exemplare.
Lasă un comentariu
Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.