• Webbanner Ecomondo
  • Ned 2020 Web
Luni, 14 Octombrie 2013 06:12

Protest al ecologiştilor în localitatea Izvoarele din Galaţi, unde continuă seria de cutremure

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Acţiunea iniţiată de către reprezentanţii PER a început după ora 13.00 şi a durat mai bine de o oră, protestul desfăşurându-se fără incidente. Protestatarii au purtat eşarfe verzi şi steaguri albe cu însemnele partidului şi au afişat pancarte pe care au scris mesaje precum "Mutaţi Parlamentul la Izvoarele şi nu va mai dormi nimeni", România, frică şi cutremur" sau "Cutremur pentru buna guvernare, nu cutremur de la exploatare".

Aproximativ 20 de localnici au asistat la protestul care s-a desfăşurat pe drumul judeţean din sat, în faţa bisericii, dar au preferat să formeze un grup separat, pe partea opusă a drumului.

Oamenii s-au plâns că seismele au revenit în ultimele trei zile şi că au suspiciuni legate de faptul că fenomenele sunt generate de exploatarea petrolieră din zonă.

Sătenii din Izvoarele au vorbit cu ecologiştii despre posibila cauză a cutremurelor, spunând că sunt sceptici în legătură cu explicaţiile autorităţilor şi că aşteaptă în continuare concluzii mai clare din partea autorităţilor.

"Ne-au spus că rezultatele finale o să le aflăm probabil peste două săptămâni. Ne duc cu zăhărelul. Nu avem nicio garanţie că noi mai trăim două săptămâni. Credem că autorităţile ştiu răspunsul şi nu vor să ni-l spună", a spus unul dintre localnici.

Localnicii au mai spus că autorităţile au trimis în zonă reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) care monitorizează starea locuinţelor afectate de cutremure şi că au venit permanent în localitate şi specialişti de la Institutul pentru Fizica Pământului, astfel că nemulţumirile lor nu sunt legate de prezenţa reprezentanţilor acestor instituţii, ci de faptul că nu au primit răspunsuri clare cu privire la cauza cutremurelor.

La rândul lor, reprezentanţii PER au cerut înfiinţarea unei comisii parlamentare pentru cazul Izvoarele, spunând că este necesară sesizarea Agenţiei Europene de Mediu şi a comisarului european pentru probleme de mediu din Parlamentul European.

Reprezentanţii Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) au precizat, vineri, că seria de cutremure din judeţul Galaţi nu poate fi asociată cu influenţa exploatărilor petroliere din zonă, iar analiza probelor de apă potabilă arată că, dacă aceasta nu a corespuns standardelor de calitate, cauza este reprezentată de precipitaţiile masive.

O altă concluzie este aceea că "martorii montaţi pe locuinţele afectate pentru monitorizarea situaţiei demonstrează că acestea nu au fost afectate de seismul produs în judeţul Vrancea".

IGSU mai precizează că măsurile ce urmează să fie luate referitor la situaţia din judeţul Galaţi vizează, în principal, identificarea profilului electrometric al solului, analiza în laborator a structurii solului, stabilirea profilului hidrogeologic al apelor subterane şi evaluarea efectelor fenomenelor manifestate asupra construcţiilor şi infrastructurii.

Informaţiile au fost făcute publice după ce la sediul IGSU a avut loc, joi, întrunirea grupului operativ constituit pentru evaluarea situaţiei create de activitatea seismică din judeţul Galaţi.

Din 23 septembrie, în zona comunelor Slobozia Conachi şi Schela din Galaţi au avut loc 263 de cutremure, înregistrate până duminică, la ora 14.00.

Dintre acestea, 33 au avut magnitudini de peste 2,5 grade pe scara Richter, cel mai recent, de 2,7 grade, producându-se sâmbătă. Cel mai puternic seism din zonă, înregistrat în această perioadă, a avut 3,9 grade şi s-a produs în 29 septembrie.

Aproximativ 50 de persoane, cele mai multe membre ale filialei gălăţene a Partidului Ecologist Român (PER), au participat, duminică, la o acţiune de protest în localitatea Izvoarele, nemulţumite că autorităţile nu au oferit încă explicaţii clare cu privire la cauza seismelor din zonă.
Ultima modificare Vineri, 01 Mai 2015 23:46

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.

Infomediu Europa

S.C. RECYCLING INTERNATIONAL MAGAZINE S.R.L.
Sat Surani 107
Comuna Surani, Judetul Prahova
Telefon: +40 720 88 28 55

Ne puteți urmări și pe: