• Ned 2020 Web
Duminică, 06 Octombrie 2013 21:57

Ponta: Să păstrăm mediul orice ar fi şi să facem o grădină botanică în România, punct de vedere extrem pe care nu-l împărtăşesc

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

"Nu vorbim doar de Roşia Montană, ci de o anumită gândire a României pentru viitor: ne exploatăm resursele naturale, fie că vorbim de aur, argint, cupru, uraniu, gaze, sau spunem că nu mai exploatăm nimic, o să stăm toţi, câţi putem, să lucrăm doar în faţa computerului, ceea ce nu e realizabil, nu e serios, şi o să tot importăm resurse naturale. Cei care spun clar că trebuie să păstrăm mediul orice ar fi, să facem o grădină botanică în România, e un punct de vedere extrem pe care nu-l împărtăşesc şi care nu poate fi convins, nu am cum să-i conving pe acei oameni că trebuie să facem minerit, exploatări de gaze, în schimb există o mare parte dintre români, din mijloc, care spun: vreau locuri de muncă şi investiţii, dar să mă asiguraţi că asta nu înseamnă că distrugem mediul", a spus Ponta la Antena 3.

El a arătat astfel că trebuie explicat că standardele actuale de mediu din Europa sunt respectate.

Premierul a arătat însă că, dacă în Senat va fi exprimat un vot pur politic, proiectul Roşia Montană nu va fi aprobat, în condiţiile în care PNL, PDL şi UDMR au anunţat că nu susţin proiectul, dar fără motive clar prezentate.
În acest caz în care proiectul Roşia Montan nu va fi aprobat, "planul B" al Guvernului este să explice tuturor investitorilor că acesta a fost un proiect respins pe criteriu politic, dar că România rămâne o ţară deschisă investiţiilor şi proiectelor importante.

Premierul Ponta consideră că ideile conform cărora în România trebuie făcută "o grădină botanică", iar mediul trebuie păstrat orice ar fi reprezintă un punct de vedere extrem pe care nu îl împărtăşeşte şi arată că proiectul Roşia Montană poate fi respins pe criterii politice, fără motive clar expuse.
Ultima modificare Vineri, 01 Mai 2015 23:46

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.

Infomediu Europa

S.C. RECYCLING INTERNATIONAL MAGAZINE S.R.L.
Sat Surani 107
Comuna Surani, Judetul Prahova
Telefon: +40 720 88 28 55

Ne puteți urmări și pe: