• Ned 2020 Web
Vineri, 20 Septembrie 2013 05:25

Vier Pfoten cere stoparea cazurilor de cruzime asupra câinilor fără stăpân

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

În ultimele două săptămâni, numeroase cazuri de cruzime şi ucidere a câinilor fără stăpân, probate cu fotografii şi documente, au ajuns atât în atenţia ONG-urilor, cât şi a secţiilor de poliţie locale din întreaga ţară. Vier Pfoten reaminteşte că actuala lege de protecţie a animalelor considera drept infracţiune orice act de violenţă asupra animalelor, inclusiv omorârea acestora cu intenţie.

Solicităm autoritățlor soluționarea de urgență a sesizărilor venite din partea cetățenilor, pentru descuraja acest val de violente și pentru a evita apariția unor tragedii umane. În numeroase cazuri, câinii sunt otraviți cu momeli letale amplasate în locuri publice, la îndemâna oricui.

“Ar fi cazul ca, după 5 ani de la apariţia legii care pedepseşte cruzimile asupra animalelor, Poliţia Română să-şi facă datoria, iar Justiţia să condamne, în sfârşit, vinovaţii. Poliţia şi Direcţiile Sanitar-Veterinare sunt obligate să aplice această lege! E de neînţeles faptul că până acum nimeni nu a răspuns în faţa legii, deşi cazuri de cruzime asupra animalelor sunt semnalate aproape zilnic”, a declarat Kuki Barbuceanu, coordonator de proiecte Vier Pfoten.

 Vier Pfoten solicită totodată serviciilor de ecarisaj din primării şi/sau subcontractorilor să renunţe la metodele brutale de prindere a câinilor fără stăpân, reamintindu-le că legea se aplică tuturor şi că pot răspunde penal pentru crearea de suferinţe animalelor. În prezent, organizaţia monitorizează activitatea de pe teren a prinzătorilor de la Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA) din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti.
 

Vier Pfoten face apel la cetăţeni să semnaleze orice caz de cruzime la Poliţie şi Direcţia Sanitar-Veterinara locală, având la îndemână cât mai multe dovezi împotriva celor care maltratează câinii. Vier Pfoten  va acorda sprijin juridic celor care semnalează și susțin cu probe concludente cele mai grave cazuri de abuz. Pentru aceasta, îi rugăm pe cei care au fost martori la astfel de cruzimi să ne transmită cât mai multe detalii pe adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. şi/sau telefon 021.316.77.31.

Fundaţia Vier Pfoten solicită Poliţiei şi Direcţiilor Sanitar-Veterinare judeţene să trateze cu maximă seriozitate cazurile de cruzime împotriva câinilor fără stăpân comise în urma instigărilor la violenţă din ultima perioadă. Organizația anunţă pe această cale că va acorda sprijin juridic celor care semnalează şi susţin cu probe concludente cele mai grave cazuri de abuz.

Ultima modificare Vineri, 01 Mai 2015 23:46

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.

Infomediu Europa

S.C. RECYCLING INTERNATIONAL MAGAZINE S.R.L.
Sat Surani 107
Comuna Surani, Judetul Prahova
Telefon: +40 720 88 28 55

Ne puteți urmări și pe: