• Webbanner Ecomondo
  • Ned 2020 Web
Luni, 12 August 2013 07:30

Numărul experimentelor pe animale a crescut, în ciuda interdicțiilor

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

O asemenea cifră nu s-a mai înregistrat din anul 1982, și asta în ciuda interdicțiilor guvernamentale. Medicii și oamenii de știință care au întreprins experimentele cu pricina insistă asupra faptului că animalele au fost folosite doar atunci când nu a existat o alternativă, însă organizațiile de protecție a animalelor din întreaga lume susțin că situația este inacceptabilă. De departe, preferații cercetătorilor sunt șoarecii, și asta pentru că sunt ieftini, mici, ușor de manevrat și, în plus, 99% dintre genele lor există în corpul uman într-o formă sau alta. S-a înregistrat și o creștere cu circa 50% a experimentelor întreprinse pe maimuțe (în special marmosete, macaci și alte specii asemănătoare), mai ales că folosirea primatelor (cimpanzei, gorile sau urangutani) drept cobai a fost interzisă cu desăvârșire. Aproximativ 5000 de câini și 247 de pisici au fost folosiți în cadrul experimentelor, în timp ce numărul oilor, al caprelor, al porcilor de guineea este și el în creștere. Per total, 74% dintre teste s-au efectuat pe șoareci, 12% pe pești și 4% pe păsări.

Numărul animalelor care au fost folosite în cadrul testelor de laborator a crescut, numai în Marea Britanie, cu 8% față de anul 2012, cifra reală a acestor victime pe altarul științei ajungând la aproximativ 4,11 milioane numai în anul 2012.

Ultima modificare Vineri, 01 Mai 2015 23:46

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.

Infomediu Europa

S.C. RECYCLING INTERNATIONAL MAGAZINE S.R.L.
Sat Surani 107
Comuna Surani, Judetul Prahova
Telefon: +40 720 88 28 55

Ne puteți urmări și pe: