• Webbanner Ecomondo
  • Ned 2020 Web
Luni, 05 August 2013 06:59

Medicii din New York pot prescrie fruncte și legume, nu numai medicamente

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Condiţia este ca aceste fructe şi legume să fie proaspete şi achiziţionate de la producătorii locali. Alimentele se pot achiziţiona prin voucherele oferite de medici, în New York fiind acceptate de aproximativ zece furnizori. Scopul este tocmai consumul fructelor şi legumelor provenite de la agricultori, acestea fiind bogate în nutrienţi şi crescute fără stimulenţi artificiali.

Suma aferentă fiecărui voucher nu este mare, 1 dolar pe zi pentru fiecare membru al familiei înscris în program, şi reţeta se poate reînnoi lunar. Proiectul este finanţat de organizaţia non – guvernamentală „Wholesome Wave” din fonduri private.

În cadrul programului sunt disponibile şi cursuri de gătit sănătos, dar şi programe de exerciţii fizice, încercându-se implicarea tuturor membrilor familiei, nu doar a celui care se confruntă cu o problemă de sănătate.

Programul a fost lansat în câteva state din SUA încă din anul 2010 şi a inclus peste 1000 de persoane din 8 state americane, existând pacienţi care au reuşit să slăbească în decurs de câteva luni chiar şi 20 de kilograme.

Ideea promovată este pe cât de salutară pe atât de simplă: alimentaţia sănătoasă poate preveni şi trata bolile civilizaţiei moderne evitând utlizarea excesivă a medicamentelor şi implicând activ pacientul în cadrul „tratamentului”.

Medicii sunt obişnuiţi să recomande şi să prescrie medicamente, însă în cadrul programului "dolari sănătoşi" medicii din New York pot să prescrie fructe şi legume. 
Ultima modificare Vineri, 01 Mai 2015 23:46

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.

Infomediu Europa

S.C. RECYCLING INTERNATIONAL MAGAZINE S.R.L.
Sat Surani 107
Comuna Surani, Judetul Prahova
Telefon: +40 720 88 28 55

Ne puteți urmări și pe: