Firma chineză Lightway Solar a informat că a obţinut aprobarea principalului organism de planificare economică din China (Development and Reform Commission -NDRC) pentru această investiţie.
Lightway Solar a intrat pe piaţa din România după ce la începutul lunii martie a achiziţionat, prin intermediul subsidiarei sale germane, compania românească Sun Garden Colibaşi pentru 2,49 milioane de euro.
„Demarăm acum prima investiţie în România, unde Guvernul a introdus o serie de politici în domeniul fotovoltaic. Lightway va coopera cu investitorii din compania-mamă pentru a le câştiga sprijinul pentru acest proiect”, a declarat directorul general al Lightway Germania, Wei Zhen. Reamintim că luna trecută, Guvernul a anunţat suspendarea pentru trei ani şi jumătate a sistemului alocării de certificate verzi pentru producătorii de energie din resurse regenerabile. Măsura este destinată să reducă factura plătită de consumatorul final cu 50% pentru energia regenerabilă, însă riscă să-i alunge pe investitori.
O companie străină intenţionează să investească 76 milioane de euro pentru a dezvolta un parc fotovoltaic cu o capacitate de 50 MW la Prundu, în judeţul Giurgiu. Aproximativ 30% din această investiţie va fi furnizată de companie iar restul va fi acoperit prin facilităţi de credit de la bănci.