• Webbanner Ecomondo
  • Ned 2020 Web
Miercuri, 13 Iunie 2012 18:39

România, îngropată în gunoaie

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Guvernul a aprobat, la 6 aprilie 2011, proiectul de lege privind regimul deşeurilor, prin care legislaţia în domeniu este pusă în acord cu cea mai recentă Directivă Europeană în acest sens, datând din 2008, prin care se stabileşte ca ţintă pentru 2020 atingerea de către România a obiectivului de reciclare a 50% din deşeuri. România dispune, prin POS Mediu, de circa două miliarde de euro pentru a implementa, până în 2015, în toate judeţele ţării, un sistem integrat pentru gestionarea deşeurilor şi atingerea obiectivului european de reciclare a 50% din deşeurile generate. Totodată, la capitolul PET-uri, România reciclează deja 40% din deşeuri datorită obligaţiei impuse producătorilor.  „Conform Eurostat, situaţia din România este una dintre cele mai rele din Uniune Europeană. În România, 99% dintre toate deşeurile municipale sunt depozitate în gropi, iar media în UE este de 38%. De asemenea, reciclarea este de doar 1% în România, în timp ce media Uniunii este de 24%. La compostare procentul este de 0%, faţă de media UE de 18%. Asta ne indică clar faptul că există un decalaj mare în privinţa gestionării deşeurilor şi sunt necesare eforturi semnificative pentru a merge către implementarea Directivei”, a afirmat Julio Garcia Burgues, şeful Direcţiei de Management al Deşeurilor a UE, în cadrul unei conferinţe de specialitate.

 

Dintre toate țările europene, România reciclează numai 1% din întregul volum de deșeuri pe care le produce, restul fiind aruncate la groapa de gunoi. La polul opus se află Belgia, care reciclează 94%.

Anual, până în 2013, obiectivele de colectare selectivă şi reciclarea deşeurilor din ambalaje pe care le are România cresc gradual, până ajung la standardele europene. Obiectivul de valorificare prin reciclare al României a fost de 38% în 2009, 42% în 2010 şi 46% în 2011. În anul 2010, obiectivele de reciclare a hârtiei au fost de 60%, a plasticului de 14%, a sticlei de 44% şi a metalelor de 50%.

Ultima modificare Vineri, 01 Mai 2015 23:46

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.

Infomediu Europa

S.C. RECYCLING INTERNATIONAL MAGAZINE S.R.L.
Sat Surani 107
Comuna Surani, Judetul Prahova
Telefon: +40 720 88 28 55

Ne puteți urmări și pe: